Giulia Nahmany: «Tata a părăsit-o pe mama după 35 de ani»

Ultima actualizare:

    Giulia şi mama ei,  Daniela, au făcut front  comun împotriva  tatălui multimilionar
Giulia şi mama ei, Daniela, au făcut front comun împotriva tatălui multimilionar

Tatăl ei e proprietarul unui palat, dar cântăreaţa şi prezentatoarea Giulia Nahmany nu pare deloc interesată de acest subiect. „Nu ştiu nimic. Nu am ce comenta”, ne-a declarat superba blondă. Click! a aflat de unde se trage răceala  dintre cei doi: Itshak Nahmany a divorţat în 2010 de mama Giuliei, apoi a urmat o luptă aprigă pe avere.

Mereu veselă şi cu zâmbetul pe buze, Giulia Nahmany (31 ani) ascunde de fapt o mare dramă. În 2010 a asistat neputincioasă la divorţul părinţilor săi care s-au iubit timp de 35 de ani şi au făcut împreună o avere uriaşă.

„Mi s-a întâmplat unul dintre cele mai dificile lucruri, despre care am crezut că nu va avea loc vreodată în familia mea: divorţul părinţilor. Am suferit enorm şi sufăr în continuare, pentru că, după 35 de ani de căsnicie, Dumnezeu le-a luat minţile bărbaţilor, iar tatăl meu a părăsit-o pe mama. E şocant să trăieşti frumos timp de 35 de ani cu o persoană şi apoi, dintr-odată, să se distrugă o asemenea familie, extrem de unită şi puternică, ai cărei membri se protejau reciproc cum nu am mai văzut la alţii", a declarat Giulia Nahmany într-un interviu recent, pentru revista VIP. Părinţii săi, influenţi oameni de afaceri de origine evreiască, au divorţat în 2010, chiar când Giulia era însărcinată.

Divorţul a răcit relaţia Giuliei şi cu fratele ei, magicianul Dave, acesta alegând să rămână cu tatăl său, în Israel.

Eu şi Dave am fost extrem de uniţi, dar s-au schimbat multe între timp. El este în Israel şi urmează să se căsătorească. Mama stă mai mult în România, iar despre tata nu pot să spun unde se află cu exactitate; pur şi simplu, este pe-acolo". După divorţ au urmat procese lungi, pe măsura averii făcute de cei doi soţi evrei. Giulia şi mama sa Daniela au cerut la partaj 15 imobile din Capitală, un apartament în Constanţa şi unul în Tecuci, o maşină de lux şi aproximativ 500.000 de euro. Ulterior, au fost adăugate două apartamente şi 300 de obiecte de artă în valoare de peste cinci milioane de euro (obiecte de mobilier, ceasuri, statuete şi tablouri semnate de Nicolae Grigorescu, Picasso şi Edgar Degas).

Acum, la averea de multe milioane de euro a lui Itshak Nahmany s-a adăugat şi domeniul Ştirbey din Dărmăneşti, judeţul Bacău. Pe palat şi pe parcul de 12,5 ha, evreul a plătit vinerea trecută suma de 400.000 de euro.

EXCLUSIV Tatăl Giuliei face hotel din Palatul Ştirbey

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net