FOTO Secretul Danei Nălbaru pentru a avea un corp de invidiat la aproape 37 de ani

Dana Nălbaru, solista trupei Hi-Q, se poate lăuda cu un corp de invidiat la aproape 37 de ani, chiar dacă este mămică. Drept dovadă a acestui lucru stă o fotografie în care blonda apare într-o ţinută incitantă care lasă să i se vadă picioarele lungi şi tonifiate, în toată splendoarea lor.

CLIIMA20130625_0053_1.jpg

Dana Nălbaru (FOTO FACEBOOK)


Pentru a se menţine în formă, Dana nu face mare lucru şi este conştientă de faptul că o ajută foarte mult un stil de viaţă echilibrat şi armonios.

Cu toate acestea, se simte puţin vinovată din cauză că, în ultima vreme, a cam neglijat antrenamentele fizice.

«Din pacate am fost cam leneşă în ultimele 6 luni şi am renunţat să mai fac sport, lucru pe care îl simt. Obosesc mult mai repede şi parcă nici nu mai sunt aşa tonică. Mă gândesc foarte serios să-mi reiau obiceiul de a mă trezi la şase dimineaţa ca să ajung la şapte pe stadion, să alerg Atunci e răcoare şi îmi place», a spus Dana pentru Click.ro.

În ciuda acestui lucru, vedeta recunoaşte că, pentru a se menţine în formă, încearcă să urmeze o dietă sănătoasă dar nu îşi pune sănătatea în pericol urmând vreun regim drastic.

«De mâncat mănânc destul de puţin şi în perioada asta foarte multe iaurturi şi fructe. Beau foarte multe lichide. 
Dimineaţa mănânc o banana cu o cafea foarte mare şi tare care are rolul de a mă pune pe picioare, la prânz mănânc orice, oricât, atât cât intră în stomacul meu mic şi seara, dacă îmi mai este foame, mănânc o salată sau iaurt. Nu îmi refuz nimic dacă mi-e poftă dar nu sunt amatoare de dulciuri şi nici nu beau sucuri din comerţ. Doar apă, limonada şi fresh»
, ne-a mai spus Dana.