FOTO EXCLUSIV! Incredibil! E milionar în euro, dar se plimbă cu metroul!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Chiar dacă celebrul său fiu are datorii către bănci, Ion Columbeanu încă mai numără milioane. Cu toate acestea în loc să-l vedem circulând cu Rolls-Royce-ul, aşa cum se lăfăie Irinel pe la mare, la cei 87 de ani ai săi, omul se deplasează cu metroul, zilnic.

Părinţii lui au fost oameni săraci, singura lor bogăţie fiind 2 hectare de pământ, însă lui Ion Columbeanu, tatăl celebrului Irinel Columbeanu, i-a mers mintea şi a reuşit să facă avere impresionantă. A făcut doar şapte clase iar în 1952, pe când avea 26 de ani, seniorul a plecat de-acasă pe Şantierul naval din Constanţa unde a învăţat lăcătuşerie. Mai apoi a fost director în cadrul Secretraiatului General al Guvernului, pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, însă a început să învârtă milionaele pe degete după ce a adus o celebră firmă de telefonie mobilă în România. În scurt timp Ion Columbeanu a ajuns să fie unul dintre cei mai bogaţi oameni din România.

În 2009 a devenit partener în afaceri alături de fiul său, mondenul Irinel Columbeanu.

Aflat în pragul falimentului din cauza datoriilor accumulate de fiul său, seniorul Ion este proprietarul casei de la Izvorani, dar şi al unui apartament în zona Aviatorilor, bunuri care valorează câteva milioane de euro bune. La banii lui, mulţi s-ar fi aşteptat să-l vadă pe tatăl lui Iri circulând cu o maşină. Din păcate, deşi este milionar în euro, iar fiul falimentar, la venerabila vârstă de 87 de ani, Ion circulă cu..metroul. De fiecare dată când vrea să se deplaseze într-o zonă, bătrânul cumpără cartelă apoi aşteaptă liniştit pe peron. Mulţi dintre cetăţeni îl recunosc pe bătrânel şi-şi dau coate când îl văd.

"Vai, da, el e, tatăl lui Irinel, de la televizor! Uite, ce bine se ţine moşulică. Hm, până şi bogaţii merg cu metroul, s-a auzit şuşotind.

simeon stalpnicul png
simeon stalpnicul png
simeon stalpnicul png
simeon stalpnicul png
simeon stalpnicul png
simeon stalpnicul png
image
image
image
image
image
image
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net