EXCLUSIV Răduleasca: «Nu pot avea copii cu Dani»

Ultima actualizare:

    Mihaela şi Dani  sunt împreună  de aproape 6 ani
Mihaela şi Dani sunt împreună de aproape 6 ani

Se consideră o femeie împlinită atât pe plan profesional, cât şi personal. Are un copil de care e mândră, un iubit cu care se potriveşte, duce o viaţă liniştită la Monaco, iar afacerile îi merg din plin. Totuşi, un singur aspect le umbreşte relaţia idilică: nu vor putea avea copii.

Se iubesc pasional de aproape 6 ani, fac cele mai nebuneşti lucruri, supravieţuiesc unui amor la distanţă, dar au şi visuri care nu pot fi împlinite. Mihaela Rădulescu (44 de ani) a mărturisit pentru Click! că nu-l va face tată pe Dani Oţil (33 de ani) deoarece unele probleme de sănătate nu-i permit.

De altfel, despre starea ei de sănătate a vorbit în trecut şi fostul soţ, Elan Schwartzenberg, care a recunoscut că fosta sa soţie şi-a riscat viaţa ca să-i facă un moştenitor. Şi dacă despre aceste aspecte personale preferă să vorbească foarte puţin, atunci când este întrebată de Ayan, Mihaela e greu de oprit. 

„Sunt foarte mândră de fiul meu, Ayan (10 ani). Este cel mai bun copil, e primul din clasă. S-a obişnuit la Monaco, acum, pentru el, acolo este «acasă»", a declarat Mihaela Rădulescu marţi seara, la un eveniment de promovare a iaurtului a cărei imagine a devenit recent. Şi despre cealaltă persoană importantă din viaţa ei, Dani Oţil, vorbeşte cu ochii strălucind de fericire.

„Ultima mea bucurie a fost sejurul de patru zile pe care am reuşit în sfârşit să-l avem împreună. Chiar dacă mi s-a pierdut valiza, chiar dacă am stat 8 ore în aeroport în Istanbul, dacă la celălalt capăt al drumului a fost el, a meritat din plin". Cu toate acestea, diva nu se gândeşte nici la o nouă căsătorie, nici la copii cu omul iubit.

„Am citit prin presă că am primit inelul de logodnă, că mă mărit... Nici vorbă! Ne e bine aşa. De ce să schimbăm ceva ce merge bine?! Un bebeluş, din păcate, nu va veni, pentru că problemele de sănătate nu-mi permit", a mai dezvăluit Mihaela Rădulescu.

Diva se vede cu Dani printre picături, îşi dau întâlnire în diverse colţuri ale lumii şi, chiar dacă relaţia e una la distanţă, este solidă. Cum reuşesc? „Nu există vreo reţetă. Pur şi simplu merge. Dacă există iubire, nimic nu poate despărţi doi oameni", explică Mihaela.

simeon stalpnicul png

Deși e de negăsit de luni bune, Mihaela Rădulescu susține că fostul soţ, Elan Schwartzenberg, este o prezenţă constantă din viaţa fiului lor, Ayan. "Este lege ca o dată pe an să mergem toţi trei într-o vacanţă. Apoi, se întâmplă să îl conduc eu pe Ayan într-un loc unde se întâlneşte cu tatăl lui şi îi las să petreacă împreună, ca băieţii. Un copil nu suferă că părinţii lui sunt despărţiţi atâta timp cât nu duce lipsă de iubirea lor şi îi vede pe ei împăcaţi cu ideea şi fericiţi", a mai spus Mihaela.

A luat 30.000 € pentru reclama la iaurt

Marţi a vizitat fabrica Danone

simeon stalpnicul png

Mihaela Rădulescu și-a umplut bine pușculița la început de an. Diva e noua imagine a iaurtului Activia, contract care i-a adus 30.000 € dintr-un foc. "Îl mănânc dimineaţa, cu cereale, dar şi la prânz, când mă apucă foamea. Eu chiar cred în alimentele uşoare, care nu te balonează. Spre exemplu, de fiecare dată când am câte o şedinţă foto şi trebuie să apar în costum de baie, în ziua respectivă mănânc numai iaurt. Nici lui Dani nu-i gătesc pentru că nu m-aş abţine. Aşa că şi el trebuie să mănânce ce găseşte în frigider: iaurt sau fructe", explică vedeta.

FOTO Mihaela Rădulescu şi Dani Oţil, vacanţă de vis! Cât de fericiţi sunt împreună

FOTO EXCLUSIV Surprize, surprize! Dani, unde te uiţi aşa pofticios?

Cum comentează Mihaela Rădulescu presupusa idila dintre Dani Oţil şi Roxana Ionescu

Adevărul despre sânii Mihaelei Rădulescu! Ce operaţii estetice şi-a făcut vedeta!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net