EXCLUSIV Mesajul disperat al Roxanei ex-Trident după ce magistraţii i-au spulberat ultima speranţă de a-şi recupera fetiţa

Roxana Sârbu este devastată. Cântăreaţa a avut un nou proces cu fostul său partener, afaceristul Marcel Sârbu pentru a-şi lua fetiţa înapoi acasă.  Verdicutul magistraţilor a dărâmat-o pe artistă, iar apropiaţii acesteia se tem ca ca ea să nu facă un gest necugetat.  

Roxana Sârbu a pierdut procesul, atacat cu recurs, în care cerea ca fetiţa sa, Oana, în vârstă de cinci ani, să locuiască la ea. În ultimele opt luni, micuţa a stat la tatăl său, omul de afaceri Marcel Sârbu.

Cântăreaţa  a sperat până în ultima clipă că la această ultimă înfăţisare, care a avut loc în urmă cu doar câteva zile (n.r. 10 martie), instanţa îi va da câştig de cauză şi îşi va putea lua copilul acasă. Din păcate pentru ea, magistraţii au hotărât, luni, ca fetiţa să rămână în continuare în grija tatălui, iar Roxana să-i plătească pensie alimentară.

Dărâmată de vestea pe care a primit-o, cântăreaţa, care nu a închis un ochi toată noaptea, a postat la primele ore ale dimineţii un mesaj ciudat pe contul ei de Facebook. Cuvintele ei au creat panică printre apropiaţii vedetei.

"Vă rog, dacă-mi vedeţi îngeraşul vreodată spuneti-i ca mami o iubeşte! Enorm!", a scris cântăreaţa în dreptul unei fotografii cu Oana.

Contactată de Click!, Roxana Sârbu a explicat că nu a pierdut custodia micuţei, ci doar dreptul de a locui cu ea.

La 5 septembrie, când a fost ziua fetiţei, Roxana a văzut-o în treacăt pe Oana. Marcel nu i-a permis să ia parte la petrecerea organizată pentru copilă

"Custodia este în continuare comună. Le-au luat săptămâni întregi magistraţilor ca să ajungă la concluzia că recursul formulat de mine este nefondat şi nu am niciun motiv să-mi iau fetiţa acasă. Nu înţeleg decizia lor. Vor să mă vadă în pământ!

Pot să-mi întreţin singură copilul, nu sunt o femeie care l-a lăsat şi a plecat. Oana a fost crescută de mine, eu o cunosc cel mai bine. Nu am vrut să îngrijorez pe nimeni cu mesajul meu.

Sunt oameni care îmi scriu pe Facebook că o văd pe Oana cu tatăl ei în diferite locuri, şi acelor oameni m-am adresat să-i transmită că o iubesc, atunci când o văd.Nu vreau ca Oana să creadă că am părăsit-o.

Sunt un om cu capul pe umeri, nu aş face vreun gest necugetat. Voi deschide un alt proces, pentru că vreau să se stabilească un program de vizită", ne-a spus Roxana Sârbu.   

Citeşte şi:

FOTO EXCLUSIV Distrusă de dorul fetiţei! În ce hal arată Roxana ex-Trident fără machiaj

EXCLUSIV Roxana Sârbu: «Marcel nu mi-a mai dat copilul de 83 de zile»

EXCLUSIV N-au fost căsătoriţi, dar împart acelaşi nume! Roxana şi Marcel Sârbu se ceartă pe o decizie luată împreună

 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1