EXCLUSIV: Bănică, ce-ai făcut cu blonda în apartament? VIDEO

Bomba anului în lumea mondenă! Începând de azi, Click! vă prezintă dezvăluiri incendiare şi dovezi imbatabile, adunate de echipa noastră de paparazzi! Protagoniştii poveştii sunt două dintre cele mai mediatizate vedete, Ştefan Bănică jr. şi Andreea Marin.

Ce face Ştefan Bănică jr. când soţia lui nu e acasă? Solistul dă o tură prin Dorobanţi şi poposeşte în apartamentul său din strada Amman, acelaşi în care şi-a consumat o parte din căsnicia cu Mihaela Rădulescu.

Ce caută însă şi o blondă misterioasă în acelaşi apartament, la aceeaşi oră la care se afla şi Bănică acolo? La asta ar putea să ne răspundă numai ei doi.

Ştefan Bănică jr. a părăsit blocul la câteva minute după blonda cu care a petrecut mai mult de o oră

Dar să relatăm aventura de-a fir a păr, aşa cum a început ea miercuri dimineaţă, imediat după plecarea Andreei Marin din ţară.

„Zâna" a decolat de la Otopeni la ora 10.45, cu destinaţia Moscova, acolo unde o aşteptau câteva întâlniri profesionale.

În aceeaşi zi, la o oră şi jumătate de la decolarea avionului în care se afla soţia sa, Ştefan Bănică Jr. a fost fotografiat de paparazzii Click!, plecând de la vila conjugală din cartierul Tei, spre locuinţa lui din Dorobanţi.

Ajunge, parchează la câteva blocuri distanţă şi urcă la etajul 1, apartament 72. Fix peste 31 de minute, în faţa scării ajunge o blondă misterioasă, cu fizic ţeapăn, cum ar zice băieţii de cartier, sâni mari şi picioare lungi.

Surpriză, femeia formează la interfon numărul 72, i se deschide şi intră în scară. Blonda pleacă după o oră şi un sfert, cu zâmbetul pe buze, dar cu părul prins şi se îndreaptă către bulevardul Dorobanţi, de unde ia un taxi.

Trei minute mai târziu, fotoreporterii Click! îl surprind şi pe Ştefan Bănică jr. ieşind din scară.

Andreea Marin vrea să-l scoată basma curată pe Bănică

Şi pentru Andreea Marin Bănică a fost o săptămână agitată. Marţi, vedeta a participat la deschiderea unei fabrici de ciocolată în comuna Pantelimon, apoi şi-a făcut bagajele pentru a pleca din ţară.

Miercuri, la ora 10.45, «Zâna» a decolat, cu escală la Istanbul, spre Moscova, unde a avut o întâlnire de afaceri, care are legătură cu revista Business Magazin.

Soţia lui Ştefan Bănică jr. s-a întors în România în noaptea de vineri spre sâmbătă. Ieri, contactată de reporterii Click!, Andreea Marin ne-a explicat cine este blonda misterioasă, care i-a promis soţului ei că-i ia măsuri la pantaloni.

„Este Adriana Popa, care ne face haine amândurora, iar lui Ştefan îi face an de an costumele de scenă pentru concertele de Crăciun.

În acel bloc e apartamentul lui Ştefan, în care a copilărit şi care tocmai a fost renovat şi transformat în birou. O să ne tot vedeţi trecând pe acolo", ne-a spus Andreea.

AŞA S-AU DAT DE GOL BĂNICĂ ŞI BLONDA!

Colegi, parteneri de afaceri, prieteni sau mai mult de atât?

Ştefan Bănică Jr. şi blonda misterioasă, pe care am surprins-o ieşind din apartamentul lui, şi-au pregătit ca la carte întâlnirea, însă  fotoreporterii Click! au descoperit câteva puncte slabe. Iată, mai jos, filmul evenimentelor de miercuri, 28 septembrie 2011.

8.30 În faţa casei soţilor Bănică aşteaptă un taxi, după câteva minute iese Andreea Marin cu bagaje, se urcă şi maşina pleacă spre Aeroportul Otopeni.

10.45 Andreea decolează spre Moscova, cu escală la Istanbul. (Paparazzii se întorc la casa familiei Bănică din zona Tei).

11.55 Ştefan pleacă de acasă şi se îndreaptă către zona Dorobanţi.

12.09 Ştefan ajunge la apartamentul pe care îl deţine pe strada Amman. După ce dă două ture de bloc cu maşina, parchează şi intră în scară, urcă la etajul 1, apartament 72.

12.40 În faţa scării opreşte un taxi din care coboară o blondă misterioasă. Femeia se îndreaptă spre scara blocului şi formează 72 la interfon. I se deschide şi intră în scară, urcă până la etajul 1, apartamentul 72, unde uşa o aştepta întredeschisă.

13.55 Femeia iese din apartament şi îi spune, din uşă, lui Ştefan: „Îmi trimiţi pe mail, o să-ţi iau şi măsuri de pantaloni. Pantofii ţi-i schimb. Te sărut, pa”. El îi răspunde: «Bine». Pesemne, femeia are legătură cu designul vestimentar şi poate se ocupă de garderoba solistului.

13.56 Blonda iese din bloc (când a venit avea părul desfăcut, iar la plecare părul era prins) şi se îndreaptă pe jos, către Bulevardul Dorobanţi, unde se urcă într-un taxi. De aici merge pâna în zona Lipscani, se opreşte la shaormeria Divan, mănâncă o shaorma, după care pleacă pe jos către staţia de metrou Unirii. De aici ia metroul până la Aurel Vlaicu, unde coboară şi ia un taxi cu direcţia Pipera, cartierul de vile Class, unde locuieşte.

13.58 Ştefan părăseşte şi el apartamentul.

13.59 Ştefan iese şi el din blocul de pe strada Amman. De aici, el se îndreaptă către o direcţie necunoscută.

Nu rataţi ziarul de marţi! Click! va prezenta amănunte incredibile în scandalul anului!

Click! v-a prezentat în luna mai  o altă vizită “sub acoperire” a lui Ştefan la aprtamentul  din Dorobanţi. În această locuinţă a stat vedeta în timpul căsniciei cu Mihaela Răculescu

Mai citeşte:

Bănică Jr, singurel la «Sinaia Forever». Andreea Marin are treabă la Bucureşti!

Ştefan Bănică Jr., despre muzica sa: «Viaţa-i sursa!»

Ştefan Bănică jr.: «Când nu mai ai plăcere de a urca pe scenă, e bine să renunţi» - VIDEO