Elena (Mandinga): "Iau antibiotice ca să scap de coşurile de pe faţă!"

Ultima actualizare:
Elena Ionescu
Elena Ionescu

O problemă des întâlnită la adolescenţi îi dă de furcă şi Elenei de la Mandinga. De două luni acesta face un tratament special pentru a scăpa de coşurile care i-au apărut pe faţă!

Elena Ionescu, solista trupei Mandinga a surprins într-un mod neplăcut la un eveniment care a avut loc zilele trecute, întrucât tenul cântăreţei era invadat de o puzderie de coşuri. Deşi este una dintre femeile frumoase şi talentate ale showbizului, problema acneică îi pune îi umbresc calităţile. La cei 25 de ani ai săi, bruneta s-a pricopsit cu acneea din cauza produsele cosmetice.

"De două luni am această problemă a coşurilor. Niciunul dintre părinţii mei nu au avut coşuri, n-am avut problema aceasta nici în adolescenţă. Medicul mi-a spus produsele cosmetice cu care am fost machiată sunt de vină. Am luat un stafilococ", ne-a spus Elena. De mai bine de o lună, artista face tratament pentru a avea din nou un ten curat.


    Elena Ionescu
Elena Ionescu

"De luna trecută merg constant la medic. Am făcut câteva şedinţe cu laser, iar în momentul de faţă urmez un tratament medicamentos. Iau antibiotice şi folosesc alifii preparate special pentru mine, pe bază de plante. Nu iau Roaccutane, este mult prea puternic", a declarat Elena Ionescu. În afară de tratament, aceasta nu este nevoită să urmeze un regim alimentar. După cum au asigurat-o medicii, în două săptămâni solista Mandinga ăşi va recăpăta strălucirea feţei. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
man 979980 1280 jpg
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net