Ele au fost lansate de iubiţi! Click! vă prezintă vedetele care au dat lovitura, ajutate de bărbaţi

Ultima actualizare:

    Diana Dumitrescu joacă în filme datorită soţului ei, Ducu Ion
Diana Dumitrescu joacă în filme datorită soţului ei, Ducu Ion

Ei sunt bărbaţi de succes şi cu bani, ele sunt frumoase de pică! Vedetele feminine de pe plaiurile mioritice s-au orientat bine atunci când s-au îndrăgostit, căci au bifat atât succesul pe plan sentimental, cât şi pe cel profesional. Scoase la înaintare de bărbaţii cu care au împărţit sau încă mai împart aşternutul, fetele au dat lovitura fie în muzică, fie în cinematografie.

Degeaba ai talent cu carul, dacă n-ai şi un "susţinător" care să te propulseze în lumina reflectoarelor!

Este şi cazul câtorva dive autohtone, care au cunoscut gustul succesului după ce s-au "combinat" cu bărbaţi cu un cuvânt greu în domeniul de activitate.

Diana Dumitrescu a cunoscut succesul pe micul ecran datorită actualului ei soţ, producătorul Ducu Ion.

Monica Bîrlădeanu a avut parte de o carieră la Hollywood, susţinută de afaceristul Bobby Păunescu, de care s-a despărţit luna trecută.

Bianca Drăguşanu a ajuns celebră în showbiz graţie lui Cătălin Botezatu, iar Anna Lesko a fost luată din barul din Constanţa unde dansa şi împinsă în lumina reflectoarelor de Irinel Columbeanu.

Radu Groza a avut grijă să-şi scoată toate iubitele la înaintare, ultima lui "realizare" fiind Roxana Nemeş, fosta Fată de la pagina 3 din Click!

De departe, cea mai norocoasă este actriţa Diana Dumitrescu (29 de ani). În 2005, blonda a obţinut un rol în serialul "Păcatele Evei", difuzat la postul tv ACASĂ.

Iar în 2007, pe când filma pentru serialul "Războiul sexelor", tot o producţie marca MediaPro, Diana i-a sucit definitiv minţile lui Ducu Ion (30 de ani), fiul Ruxandrei Ion, directorul executiv al postului ACASĂ tv.

Cum Ducu însuşi făcea parte din branşă, fiind producătorul serialelor "State de România" sau "Moştenirea", şi era chiar fiul "şefei celei mari" de la ACASĂ, nu e greu de înţeles că, ulterior, rolurile principale au curs pe bandă rulantă pentru Diana, ea jucând în producţii difuzate fie la PRO TV fie la ACASĂ, precum "Regina" (2008), "Aniela" (2009), "Iubire şi onoare" (2010) sau "Pariu cu viaţa" (2011, producţie la care mai filmează şi acum).

Diana Dumitrescu joacă în filme datorită soţului ei, Ducu Ion

La 23 august 2009, Diana şi Ducu s-au căsătorit cu mare fast pe malul lacului Buftea, iar soacra Ruxandra Ion s-a declarat, întotdeauna, foarte mândră de nora ei.

Cariera artistică a Dianei este în ascensiune, căci, mai nou, blondina şi-a făcut debutul în cinematografie, jucând chiar într-un lung metraj produs de soţul ei, Ducu.

Filmul se numeşte "Minte-mă frumos" şi va fi lansat în cinematografe la 19 octombrie.

Diana joacă rolul principal, ea interpretând o secretară senzuală.

Îl are coleg pe Andi Vasluianu, cu care a avut de filmat şi câteva scene erotice, chiar sub îndrumarea lui Ducu.

Bianca Drăguşanu, «creaţia» lui Cătălin Botezatu

Se spune că în spatele unei femei celebre se află întotdeauna un bărbat puternic.

Bianca  Drăguşanu,  «creaţia» lui  Cătălin Botezatu
Bianca Drăguşanu, «creaţia» lui Cătălin Botezatu

Ei bine, în cazul Biancăi Drăguşanu(29 de ani), bărbatul care i-a suflat câţiva ani în ceafă se numeşte Cătălin Botezatu(46 de ani).

Designerul a cunoscut-o pe frumoasa originară din Petroşani când era doar o simplă fată de provincie ce cocheta cu profesia de manechin.

După câteva prezentări, Bote a căzut pradă ispitelor blondei şi au legat o frumoasă poveste de amor.

Majoritatea spune că această relaţie a lor a fost şi o strategie de publicitate, din care blonda a avut doar de câştigat.

Contracte generoase în modă, mediatizare la greu, pictoriale bănoase dintre care unul în Playboy, apariţii plătite la tv, dar şi un post de asistentă la "Un show păcătos"- sunt doar câteva avantaje pe care i le-a adus asocierea cu Bote.

În 2010, cei doi s-au despărţit cu mare tam-tam. Aflat într-un moment tensionat pe când concura la "„Dansez pentru tine", designerul i-a dat papucii enervat de fiţele iubitei, gelos pe aventurile ei cu diverşi fotbalişti.

Nici ea nu a pierdut vremea, căci s-a cuplat imediat cu Adrian Cristea.

Irinel Columbeanu a făcut-o divă pe Anna Lesko

Irinel Columbeanu(54 de ani) este "naşul" mai multor femei care au făcut şi fac furori prin showbizul mioritic.

Irinel Columbeanu a  făcut-o divă pe Anna Lesko
Irinel Columbeanu a făcut-o divă pe Anna Lesko

Nici înălţimea şi nici vârsta lui nu au contat pentru Romaniţa Iovan, Anna Lesko sau Monica Gabor.

Acestea s-au cuplat cu bogătaşul de la Izvorani, întrucât conturile şi generozitatea au fost prioritare.

Pe Anna Lesko(33 de ani), Iri a cunoscut-o în 1996 şi s-au iubit timp de opt ani şi jumătate.

Dintr-o simplă dansatoare într-o trupă de balet, aceasta s-a transformat într-o divă.

Irinel a cizelat-o, a introdus-o în lumea bună, i-a conturat talentul de pictoriţă cu ajutorul profesorului Sabin Bălaşa şi, mai presus de toate, i-a cumpărat casă în Băneasa, o maşină de lux și i-a clădit o carieră în muzică.

Pentru toate acestea, Lesko i-a rămas şi acum recunoascătoare, mai ales că după despărţire i-a lăsat tot ce i-a cumpărat.

Roxana Nemeş, pe val cu ajutorul iubitului Radu Groza

Fosta Fată de la pagina 3 din Click!, Roxana Nemeş (23 de ani) se iubeşte, de doi ani, cu celebrul impresar Radu Groza (40 de ani).

Roxana Nemeş, pe val cu  ajutorul iubitului Radu Groza
Roxana Nemeş, pe val cu ajutorul iubitului Radu Groza

Cei doi s-au cuplat în toamna anului 2010 şi de atunci blonda a dat lovitura pe piaţa muzicală şi nu numai, fiind invitată pe la tot felul evenimente şi emisiuni tv.

Atât de tare l-a dat pe spate pe Radu Groza, încât acesta spune că iubita lui are o calitate pe care nu a mai întâlnit-o până acum în relaţiile precedente.

Groza crede că  Roxana este prima femeie care nu s-a uitat la el pentru banii lui.

Cu toate acestea, de când a devenit iubita lui, blondina a avut parte de o megapromovare în media.

Monica Bîrlădeanu, actriţă la Hollywood cu sprijinul lui Bobby Păunescu

Monica Bîrlădeanu (33 de ani) a început să lucreze în 1999 pentru televiziunea B1TV, fiind perioada în care l-a cunoscut pe omul de afaceri Bobby Păunescu (38 de ani).

Monica Bîrlădeanu, actriţă la Hollywood  cu sprijinul lui Bobby Păunescu
Monica Bîrlădeanu, actriţă la Hollywood cu sprijinul lui Bobby Păunescu

În anul 2000 avea deja propriul show tv de jumătate de oră. În 2004, s-a mutat cu Bobby, devenit iubitul ei, în Los Angeles pentru a urma cursuri de actorie.

Acela a fost momentul în care a început să primească roluri în diverse filme, incluzând „Moartea domnului Lăzărescu" sau "Francesca", regizat de Bobby, dar şi serialul „Lost".

Mutată în SUA şi având tot sprijinul lui Bobby, Monica a început să ia cursuri de dicţie şi actorie, dar şi să participe la castinguri, schimbându-şi numele din Bîrlădeanu în Dean.

Când toată lumea se aştepta la o nuntă, cei doi au aruncat bomba în luna august a acestui an, anunţând că se despart.

"Deşi suntem absolut hotărâţi să lucrăm în continuare împreună aşa cum am făcut-o şi până acum, prietenii voştri Monica şi Bobby nu mai formează, din păcate, un cuplu.

Ne-am bucura mult dacă aţi trata acest moment cu aceeaşi sensibilitate şi discreţie cu care o face James,fiinţa care înţelege cel mai bine indestructibila noastră comuniune interioară. Mulţumim", a scris actriţa pe Facebook.

image
image
image
image
image
image
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net