Dieta lui Adele de România, care a slăbit 51 de kilograme în şase luni: «Eu iubesc mâncarea»

Ultima actualizare:

    Oana Radu are 64 de kilograme şi vrea să mai slăbească
Oana Radu are 64 de kilograme şi vrea să mai slăbească

Cântăreaţa Oana Radu, devenită celebră după ce a participat la "Vocea României" acum doi ani, a ajuns de nerecunoscut în şase luni. Ea a slăbit 51 de kilograme.

"Adele de România" a dezvăluit ce regim de viaţă a avut, din care nu au lipsit două ore de efort fizic, pe zi.

"N-am consultat niciun nutriţionist, dar mi-am făcut analizele constant, pentru că am vrut să slăbesc, nu să mă îmbolnăvesc. Cel mai greu mi-a fost să renunţ la dulciuri. Eu iubesc mâncarea, vă rog să mă înţelegi", a spus ea în emisiunea de marţi a Simonei Gherghe.

"N-am mai mâncat carbohidraţi, adică paste, orez, şi nici dulciuri. Uneori beau sucuri, dar puţin de tot şi din cele light. Din fericire, am multe evenimente şi sunt zile în care mănânc o dată sau deloc", a continuat ea.

Oana Radu a reuşit să ajungă de la 115 kilograme la 64 şi nu vrea să se oprească.

"Vreau să mai slăbesc 12-14 kilograme, pentru că nu sunt o persoană foarte înaltă", a explicat cântăreaţa.

Oana Radu, când avea 115 kilograme (Foto: Facebook)

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net