Declaraţii uluitoare! Prigoană, făcut praf şi pulbere: «În Parlament nu avem nevoie de bufoni»

Ultima actualizare:

    Silviu Prigoana
Silviu Prigoana

Bogdan Drăghici, preşedintele Alianţei T.A.T.A., susţine că Silviu Prigoană nu şi-a îndeplinit nici rolul de tată, nici de politician. Mai mult, acesta a mărturisit că deputatul PDL l-a ameninţat.

Preşedintele Alianţei Antidiscriminare Tuturor Tăticilor (T.A.T.A.) a este de părere că Silviu Prigoană se foloseşte de familia lui pentru a-şi face jocurile. Bogdan Drăghici susţine că politicianul nu este atât de însetat să-şi vadă copiii. Nu de alta, dar s-ar fi grăbit să-i vadă până acum. De la despărţirea de Adriana (trei săptămâni), Silviu Prigoană nu şi-a vizitat micuţii, ci doar le-a trimis bani şi mâncare.

„Îi dau o notă de corijenţă tăticului care poate să stea separat de copiii lui deşi afirmă că îi iubeşte. Bufoniada domnului Prigoană, ca patron sau ca soţ fără copii, era deja intrată în folclorul naţional. În Parlament nu avem nevoie de bufoni, ci de oameni responsabili, reprezentativi pentru elita poporului român", a declarat, pentru „ring", Bogdan Drăghici.

„Domnul Prigoană e cunoscut ca autor al unor farse mai puţin gustate, cum a fost cea în care a spus că va intra în concediu paternal şi n-a mai intrat. Dacă pentru dânsul propria familie e subiect de farsă, nu m-ar mira ca eu să fiu alt subiect de farsă. Aştept confirmarea oficială a faptului că domnul Prigoană e mediator. Se pare că dânsul îşi arogă calităţi pe care nu le are, cum ar fi cea de avocat penalist. Am verificat şi nu e nici avocat simplu, nici penalist. Din păcate, e parlamentar. Ca lider al Alianţei T.A.T.A. şi ca specialist în protecţia copilului şi susţinerea familiei, n-am fost deloc impresionat de activitatea parlamentară a deputatului Prigoană şi îl consider un accident nefericit pentru parlamentarismul românesc. Nu e primul potentat care mă ameninţă, înaintea domniei sale se află un şir foarte lung! Silviu Prigoană e mai pe la coadă.", a afirmat Drăghici.

„Nu susţinem taţii cu orice preţ, mai ales când sunt duşmanii propriilor copii. În acest caz, mama acţionează responsabil şi urmăreşte fericirea copiilor ei, iar Alianţa T.A.T.A. va fi suporterul Adrianei Prigoană.", a mai spus  Bogdan Drăghici, Alianţa T.A.T.A.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
Inundatii Dubai jpg
tarom  Mediafax jpg
image png
zacusca dovlecei 1 png
Ghid de cumpărare TV Smart 2021: Cum să alegi cel mai bun televizor inteligent? jpeg
bani curs valutar dolari jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net