De ce a primit Alexandru Arşinel doi rinichi în 3 zile

CLIIMA20120811_0083_1.jpg

Alexandru Arşinel

Actorul Alexandru Arşinel a suferit un transplant de rinichi la doar trei zile după ce a fost trecut pe lista de aşteptare. Norocul maestrului nu-l au însă toţi bolnavii care ar necesita un transplant de rinichi aşa că discuţiile legate de felul în care s-a realizat transplantul actorului sunt departe de a se încheia.

Dr Victor Zota, coordonatorul Programului Naţional de Transplant, încearcă să lămurească lucrurile şi subliniază faptul că lista de aşteptare pentru organe nu seamănă cu rândul la carne.

"Asta este marea problemă pe care nu o înţelege lumea, lista de aşteptare la transplant nu este ca un rând la carne. Donatorului i se face un screening imunologic, apoi sunt selectaţi cei compatibili. Pe urmă îi chemi şi vezi dacă sunt în situaţia de a putea face transplant, adică dacă se mai află pe listele de aşteptare (pentru că se mai întâmplă să moară), dacă nu au căpătat, între timp, alte afecţiuni, dacă nu sunt răciţi, dacă nu au vreo ciupercă", a declarat pentru ring coordonatorul Programului Naţional de Transplant.

Dr. Zota susţine că părerea oamenilor în legătură cu listele de aşteptare este total greşită.

"Cu cât faci mai mulţi ani dializă, cu atât te descalifici pentru transplantul renal. Pacientul dializat devine hiperimun din cauza transfuziilor de sânge. La hiperimunizare, bolnavii capătă tot felul de anticorpi care nu sunt, în mod obişnuit, în organism şi care devin activi în momentul în care îi faci transplant, respingând, astfel, noul rinichi. Arşinel a avut două avantaje mari în toată chestiunea asta: avea o compatibilitate foarte bună şi nu era pe dializă. Compatibilitatea ţi-o dă Dumnezeu, altcineva nu. Profesorul Lucan a făcut, anul acesta, 130 de transplanturi. Toţi cei 130 de transplantaţi au fost norocoşi. Una dintre aceste persoane este şi domnul Arşinel", a mai spus dr.Victor Zota.

Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei Tranplantaţilor din România, Gheorghe Tache, a precizat că în mod normal primitorii beneficiază de un singur rinichi de la donator, însă există şi excepţii dacă apar diferenţe de volum între primitor şi donator.

"O persoană robustă, care primeşte un organ de la un donator mai mic, poate beneficia de ambii rinichi pentru ca aceştia să aibă capacitatea de a face faţă volumului de sânge din corpul primitorului. Aşa s-a procedat şi în cazul lui Victor Socaciu, care a primit doi rinichi de la un copil", a spus pentru ring Gheorghe Tache.

Preşedintele Asociaţiei "Claudia Safta", Emanuel Ungureanu, a anunţat că va depune o plângere la Parchet împotriva lui Alexandru Arşinel. Ungureanu susţine că nu este normal că actorul a aşteptat doar trei zile pe lista de transplant şi solicită demararea cercetărilor în acest caz.



ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1