Ce sexy e nevasta lui Mihai Petre, în luna a şaptea de sarcină!

Ultima actualizare:

    Ce sexy e nevasta lui Mihai Petre!
Ce sexy e nevasta lui Mihai Petre!

Dansul şi-a lăsat amprenta pe trupul soţiei lui Mihai Petre, căci, la cei 30 de ani şi însărcinată în luna a şaptea, Elwira Duda arată bestial!

Prezentă joi seara, la deschiderea Academiei de Dans "Mihai Petre", Elwira a facut senzaţie într-o rochie elegantă, care-i punea în evidenţă silueta armonioasă şi picioarele lucrate.

Dacă n-ar da-o de gol burtica, din ce în ce mai mare, nici n-ai zice că dansatoarea va deveni, peste două luni, mămică!

"Nu fac nimic special ca să arăt aşa, probabil e gena şi faptul că am făcut sport toată viaţa.

Chiar şi acum dansez, zilnic. Nu am pofte, din fericire, cum au majoritatea graviduţelor, mănânc absolut normal.

Am o alimentaţie echilibrată. Când îmi e foame, mănânc. Nu m-am îngrăşat decât 9 kg de când cu sarcina, înainte aveam 50, iar acum am 59", a declarat, pentru Click!, Elwira.

Ea ne-a mărturisit că nu va aştepta prea mult până va dansa din nou, mai întâi ca antrenoare alături de soţul ei, iar apoi în ringul competiţiilor.

Emoţionat peste măsură e şi viitorul tătic Mihai Petre, care arde de nerăbdare să-şi strânga primul bebeluş în braţe.

"Am nişte emoţii de nici nu vi le pot descrie. Vă daţi seama că abia aştept să-mi cunosc bebeluşul şi să-l învăţ să danseze", ne-a declarat Mihai.

La deschiderea Academiei de Dans "Mihai Petre" au fost prezente vedete, precum Corina Caragea, Andi Moisescu, Daniel Cruceru, Pavel Bartoş etc.

image
image
image
image
image
image
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net