Carmen Harra susţine că Mădălina Manole i-a transmis cine ştie adevărul despre moartea sa

Ultima actualizare:

    Carmen Harra
Carmen Harra

Clarvăzătoarea Carmen Harra răscoleşte cazul Mădălinei Manole! Ea a făcut o serie de declaraţii cel puţin bizare cu privire la identitatea unei persoane care ar şti ce s-a petrecut efectiv în momendul morţii regretatei artiste.

Carmen Harra susţine că a reuşit să comunice cu spiritul Mădălinei care i-a transmis informaţii despre un martor-cheie al morţii acesteia din urmă.

 „Cred în comunicarea cu lumea de dincolo şi Mădălina mi-a transmis că un martor-cheie, o persoană care a fost în casă şi ştie adevărul, va face lumină şi ea nu va mai fi considerată sinucigaşă”, a spus Carmen Harra pentru Ring.

Declaraţiile lui Carmen vin la scurt timp după ce Petru Mircea a criticat-o pentru faptul că se implică în această poveste.

"Eu ştiu un singur lucru, că dânsul (nr. Petru Mircea) şi cu mine avem ceva în comun: amândoi ne-am pierdut soţii. Există o singură diferenţă: eu m-am luptat să îmi salvez soţul, dânsul nu a făcut nimic. A refuzat să ducă la spital un om care suferea. Un om deprimat poate fi salvat, nu trebuie lăsat să se sinucidă", spunea Carmen Harra, într-o emisiune TV.

După aceste cuvinte, Petru Mircea a acuzat-o că face afirmaţii false despre moartea Mădălinei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net