Călin Geambaşu a făcut focul în clasa lui Teo

Ultima actualizare:

    Călin Geambaşu
Călin Geambaşu

Teo Trandafir a fost profesoara de limba engleză a lui Calin Geambaşu, pe vremea când preda la liceul George Enescu din Bucureşti.

Cei doi şi-au adus aminte de o întâmplare hazlie care s-a petrecut în aniii '90 când Călin a făcut focul în banca sa din cauză că era prea frig în clasă.

"La o oră de engleză, în clasa a cincea, era atât de frig încât am făcut în bancă un foc din hârtii, să mă încălzesc. Profesoara a venit la mine să vadă de unde iese fum, apoi m-a întrebat: «Ai făcut foc?!». «Îmi era frig!», i-am răspuns. Apoi, Teo: «Eşti genial!». Nu m-a certat, deşi mă aşteptam", şi-a adus aminte Geambaşu, potrivit Ring.

Pe de altă parte, Teo Trandafir a povestit Geambaşu era un copil promiţător de mic iar acest lucru se vedea clar în timpul orelor de engleză. "Pentru că eram tânără şi fără experienţă, îmi era foarte greu uneori să înţeleg unele enunţuri, fiind în engleză. Călin era cel mai bun din clasă, de la distanţă, aşa că îl scoteam la tablă să rezolve primul exerciţiu, apoi înţelegeam şi eu la ce se referă enunţul. Ce puteai să-i spui unui copil care a dat foc unei bănci?! Foarte bine, doar era mic! Am avut un şoc, dar mi-am păstrat umorul şi a rămas între noi", a adăugat vedeta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tepari 01 jpg
image
image
image
image
image
image
Marcel Ciolacu fb jpg
elicoptere prabusite jpg
1 Seminte legume Gradina cu rosii jpg
Arme iraniene confiscate de SUA FOTO Departamentul Apărării webp
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Oppenheimer si actorul jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
ana Blandiana 1990 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net