Bittman, bombă pe scenă la 8 zile de la operaţie

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ghinioanele au luat sfârşit pentru Dan Bittman! După intervenţia de săptămâna trecută, când a fost operat de hernie inghinală, artisul a cântat pentru prima dată pe scenă şi a făcut senzaţie cu tonusul lui. Două ore s-a zbenguit în continuu şi n-a stat pe scaun nici măcar o secundă.

Trei intervenţii chirurgicale şi al doilea concert după o absenţă de aproape şase luni de zile. Dan Bittman şi trupa Holograf au cântat prima dată, pe 7 martie, în club Tribute, dând startul concertelor, iar miercuri seara au fost prezenţi în garajul Europa Fm, unde au făcut senzaţie timp de două ore. Fanii s-au înghesuit să fredoneze alături de ei piese care i-au consacrat, dar mai ales să vadă cum se simte Bittman.

Dan Bittman a cântat miercuri seară în garajul Europa FM

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Săptămâna trecută, solistul formaţiei diagnosticat cu hernie inghinală a suferit o intervenţie laparoscopică la Spitalul „Sf. Ioan", din Capitală, dar a demonstrat că este refăcut complet după ce s-a zbenguit şi a ţopăit ca un puştan neliniştit tot show-ul.

Între pauzele dintre melodii, Bittman s-a ţinut de şotii cu spectatorii, a făcut glume pe seama cicatricei lui, spunând că o să-şi tatueze un trandafir peste ea, apoi a spus că înţelege de ce Michael Jackson a devenit dependent de medicamente: „Michael Jackson nu a murit de pomană. Ştia el ce ştia. Propofolul este cel mai bun produs care a fost inventat vreodată", a spus el referindu-se la faptul că nenumăratele operaţii la care a fost supus i-ar putea provoca dependenţă de puternicul anestezic.

Întrebat dacă are restricţii după ultima intervenţie, hernie inghinală, Dan a spus că nu are niciuna, dar că se abţine de la sex doi ani. Spre bucuria fanelor, a fost doar o glumă! La sfârşit, cei prezenţi au primit autografe şi s-au pozat cu idolii rock.

Şi în culise a râs şi s-a fotografiat cu fanii

simeon stalpnicul png

Trei operaţii în 7 luni

La începutul lunii octombrie a anului trecut, acesta a fost operat într-o clinică din Viena, după ce medicii au depistat că are carotida înfundată, iar creierul lui nu se mai irigă aşa cum trebuie. În urma operaţiei, Bittman a intrat într-o perioadă lungă de recuperare, în care vocea lui părea să nu îşi mai revină niciodată.

După ce găsise în sfârşit soluţia problemelor vocale şi reuşise să îşi recupereze glasul, artistul a făcut din nou cunoştinţă cu sala de operaţie: s-a operat de hernie inghinală.

În această primăvară, se pare că Bittman a mai dat o fugă şi la o clinică din Turcia, unde şi-a făcut implant de păr.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Statiunea Moneasa jpg
costel corduneanu jpg
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net