Alin Văduva, în depresie după «X-Factor»

Ultima actualizare:

Le-au promis promovare, dar i-au lăsat cu ochii în soare! Producătorii show-ului „X-Factor" de la Antena 1 nu s-a interesat deloc de soarta câştigătorilor primei ediţii, deşi acum o pregătesc, cu mare tam-tam, pe cea de-a doua.

Concerte pe bandă rulantă, contracte bănoase şi apariţii în cadrul emisiunilor tv! Acestea erau asigurate, teoretic, după finalizarea primei ediţii a show-ului „X-Factor" de la Antena 1, pentru marii câştigători.

O carieră impresionantă în showbiz, ce mai! Asta doar teoretic, căci în practică situaţia nu-i deloc aşa. Cine a mai auzit ceva despre Andrei Leonte, despre Alin Văduva sau despre Iulian Vasile, câştigătorul şi ocupanţii locurilor II şi III de la „X-Factor"? Aceştia nu sunt deloc pe val, iar cântările lor abia dacă le poţi număra pe degete...

De departe, cel mai năpăstuit pare a fi Alin Văduva (26 de ani), cel care a câştigat locul doi. Tânărul ar fi căzut într-o depresie crâncenă după terminarea show-lui, căci visul i s-a năruit cât ai zice "peşte".

N-a obţinut cine ştie ce contracte, abia dacă a cântat de câteva ori prin cluburi, cam pe aceiaşi bani pe care o făcea şi înainte de „X-Factor". Mai mult, părinţii băiatului muncesc în afară, aşa că el trebuie să se descurce singur la Bucureşti. Prietenii lui sunt de-a dreptul panicaţi, căci Alin a crezut că show-ul de la Antena 1 va fi o rampă de lansare, dar s-a înşelat amarnic.

„Alin e căzut de tot, e praf. Toate apariţiile pe care le-a avut pe la emisiunile tv au fost graţie intervenţiei unor amici de-ai lui din showbiz, nicidecum n-a fost vorba despre vreun ajutor de la «X-Factor». Adi Sînă, cel care i-a fost mentor în cadrul emisiunii, l-a lăsat baltă, nu s-a mai interesat deloc de el, aşa cum i-a promis. E greu pentru Alin, ai lui lucrează în străinătate, iar el se descurcă aşa cum poate. E foarte talentat, pune foarte mult suflet în muzică... Nu-i vine a crede că asta nu valorează nimic şi că Antena 1 l-a lăsat de izbelişte. A avut câteva concerte de club, dar pe acestea le-a obţinut tot el, dând din coate sau ajutat de prietenii lui mai bazaţi. Oricum, se simte foarte rău, pentru că el credea că dacă a câştigat locul doi îi va fi mai uşor să se afirme", ne-au declarat surse din preajma lui Alin.

Andrei Leonte a investit în instrumente muzicale, dar tot nu a dat lovitura

Andrei Leonte (23 de ani), câştigătorul marelui premiu în valoare de 200.000 de euro, a investit mare parte din bani în instrumente muzicale pentru o megalansare în showbiz, care însă se lasă aşteptată cam mult.

Până acum, nu se poate spune că băiatul a rupt gura târgului prin piese devenite hituri sau prin vreun videoclip „trăsnet". În plus, Andrei a băgat mâna în buzunar ori de câte ori vreun prieten aflat la ananghie l-a rugat să-l împrumute cu vreo sumă.

„I-am ajutat şi pe cei din jurul meu, de ce nu? Mă gândesc că şi ei ar fi făcut la fel dacă ar fi fost în locul meu", a declarat Andrei Leonte, pentru Click!

Iulian Vasile, absent din peisajul muzical

A obţinut locul trei la „X-Factor", dar a rămas doar cu atât... Iulian Vasile (34 de ani) n-a reuşit să devină un nume pe scena muzicală, căci Antena 1 şi mentorul lui, Adi Sînă, şi-au luat mâna de pe el.

Tânărul încearcă şi el, cum poate, să se promoveze singur pe Facebook, dar acest lucru nu este de ajuns. Singura reuşită pare a fi faptul că a fost transformat în Whitney Houston vreme de o seară, în cadrul emisiunii „Te cunosc de undeva", de la Antena 1.

Iulian a suferit o shimbare radicală de look datorită machiajului, a unghiilor şi a genelor false, care l-au transformat în idolul său, regretata cântăreaţă Whitney Houston.

S-a schimbat juriul pentru sezonul al doilea

Pri­ma ediţie a showlui „X-Factor" de la Antena 1, din al cărei juriu au făcut parte Paula Seling, Mihai Morar şi Adi Sînă, se anunţa cea mai tare producţie a toamnei trecute. Totuşi, concursul a înregistrat audienţe mici. „A fost cea mai slabă producţie, o dezamăgire totală", ne-au declarat surse din Antena 1. Din acest motiv, trustul Intact a hotărât schimbarea juriului.

Astfel, de la 23 septembrie „X-Factor" revine pe micile ecrane, tot la Antena 1, dar cu alţi juraţi - Delia Matache, Dan Bittman şi Cheloo. Ei sunt cei care îl vor alege pe câştigătorul marelui premiu din noul sezon. În căutarea celor mai talentaţi români, caravana a străbătut şase oraşe, iar juriul „X-Factor" a ales dintre cei veniţi la audiţii peste o sută de români care ar putea convinge juriul că au „factorul X".

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net