Alexandru Arşinel, jefuit a doua oară în patru luni. Vezi ce măsuri va lua actorul

Ultima actualizare:

    Alexandru Arşinel
Alexandru Arşinel

Actorul nu mai scapă de problemele care le are la casa de vacanţă. După ce a fost spartă în ianuarie, casa din 2 Mai, a mai căzut zilele trecute pradă hoţilor.

Alexandru Arsinel regreta faptul ca nu a instalat un sistem de alarma la casa de vacanta, cand a fost "vizitat" prima oara de hoti. Acesta a declarat pentru ziarulring.ro.

"M-au furat în ianuarie şi au luat două televizoare şi nişte lucruri. Acum au încercat să fure, dar n-au mai găsit nimic. Nu ţin lucruri de valoare într-o casă de vacanţă. Tot ce puteau să ia acum erau patul şi şifonierul, dar astea fac prea mult zgomot şi durează prea mult. Din constatările poliţiştilor, după urmele de la încălţăminte, au fost nişte puşti care n-au spart numai la mine, ci mai multe case. Greşeala mea a fost că nu mi-am luat o măsură de protecţie. După ce au spart prima dată n-am crezut că vor mai încerca. Dar miercuri montez alarmă. O să pun o alarmă să răsune în toată localitatea", a explicat Alexandru Arşinel.

Surse din cadrul politiei au confirmat incidentul. "În noaptea de 3 spre 4 aprilie, s-a făcut o sesizare la Poliţia Limanu referitoare la faptul că persoane necunoscute au pătruns în acea casă de vacanţă din 2 Mai. În urma verificărilor, s-a constatat că s-a forţat intrarea în casă şi uşa de la o magazie, însă nu s-a sustras niciun bun. Poliţiştii au luat două urme papilare şi o urmă de încălţăminte. Acum cercetarea penală e în derulare, urmând să fie identificaţi făptaşii".

Citeşte şi

Casa lui Arşinel de la 2 Mai, spartă de hoţi! Ce au luat atacatorii din locuinţa actorului

"În noaptea de 3 spre 4 aprilie, s-a făcut o sesizare la Poliţia Limanu referitoare la faptul că persoane necunoscute au pătruns în acea casă de vacanţă din 2 Mai. În urma verificărilor, s-a constatat că s-a forţat intrarea în casă şi uşa de la o magazie, însă nu s-a sustras niciun bun. Poliţiştii au luat două urme papilare şi o urmă de încălţăminte. Acum cercetarea penală e în derulare, urmând să fie identificaţi făptaşii".

Acest articol este proprietatea Ring Media Group şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite - Ziarul "ring", iar pentru publicaţiile online - http://www.ziarulring.ro/stiri/monden/234541/2014/Dupa-ce-i-a-fost-SPARTA-casa-Arsinel-ISI-ASUMA-VINA-si-recurge-la-MASURI-DRASTICE

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net