Află ce-i rezervă astrele lui Măruţă Junior

Ultima actualizare:

Măruţă: «Mi s-au înmuiat picioarele când mi-am luat copilul în braţe» - FOTO

Astrologul Radu Ştefănescu a interpretat influenţa astrelor asupra copilului.

David e un copil favorizat, are toate planetele pe cer, mai ales în casele posesiei şi relaţiei. Are şi aşa-numita «fereastră a talentului», adică talentul de a se face plăcut. Va fi un copil dornic de a învăţa, de a fi primul şi de a străluci. Va fi însă şi foarte încăpăţânat, aspect care, prin educaţie şi printr-o bună motivare, se poate transforma în tenacitate. Din punct de vedere psihologic, va fi dificil. Are toate planetele în casa profesiei, aşa că va putea fi de la medic la fierar. Influenţa părinţilor în formarea lui e esenţială de la trei-patru ani. Nu trebuie «abandonat» la bunici, că se va «răzbuna» mai târziu pe părinţi. Îi sfătuiesc pe părinţi să lase un pic din cariera şi din strălucirea lor pentru a fi lângă copil. Micuţul va fi un răsfăţat al femeilor, mai ales că va avea şi un talent oratoric deosebit. Cu Marte poziţionat în mijlocul cerului, configuraţie prezentă în cazul oamenilor de succes, va avea o dispoziţie de învingător, putând ajunge inventator renumit, doctor sau campion. Va câştiga bani dintr-o afacere din zona farmaceutică sau cosmetică”, a declarat renumitul astrolog pentru Ring.

David a venit pe lume prin cezariană, a avut la naştere 3,760 kg şi 54 cm. Medicii de la Spitalul "Regina Maria" au spus că băieţelul s-a născut cu zâmbetul pe buze şi că e perfect sănătos.

Copleşit de emoţii, Cătălin Măruţă de-abia şi-a găsit cuvintele pentru a-şi exprima fericirea: „Este una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea. Nu am crezut niciodată că pot exista astfel de sentimente, că pot simţi o bucurie atât de mare. Când mi-am văzut pentru prima oară copilul şi l-am luat în braţe, am simţit că mi se înmoaie picioarele.Îi mulţumesc, în special, domnului doctor Poiană şi întregii echipe de la «Regina Maria»", a declarat Cătălin, după ce şi-a strâns în braţe băiatul.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net