Adrian Daminescu şi-a gătit la hotel peştele prins în Marea Neagră

Citeste tot despre: 

Trei luni. Atât a petrecut Adrian Daminescu pe litoralul românesc, în această vară.

Mai precis, în staţiunea Venus, unde a ocupat, împreună cu iubita sa, un apartament de două camere la hotelul Afrodita.

"A fost superb. Am stat într-un hotel la malul mării, cu piscină şi tot confortul. Patru zile din şapte aveam spectacole, restul, mă relaxam cum ştiam mai bine", măr­­turiseşte muzicianul.

Şi pentru că îi place la nebunie să pescuiască, Daminescu a luat la rând bălţile din zonă şi locurile frecventate de pescari de la Marea Neagră.

"Eu am scule de pescuit cât să dau la toată lumea. Mi-am luat cu mine din Bucureşti tot ce mi-a trebuit şi cred că am fost de vreo 20 de ori la pescuit. Ce prindeam, găteam în bucătăria hotelului, nu înainte de a mă echipa corespunzător", adaugă.