Adela şi Alex, 10 pe linie la dansul cu sâni la vedere

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Dansul în ploaie a fost cu siguranţă momentul senzaţional al serii de vineri, la "Dansez pentru tine" (PRO TV). Concurenţii au făcut spectacol sub trei tone de apă, iar Adela Popescu a impresionat nu numai publicul, ci şi juriul, care i-a acordat 10 pe linie.

Cu pielea udă, cu hainele lipite de corp, încălţaţi cu pantofi speciali, pentru a nu aluneca, cele opt perechi s-au tăvălit prin apă şi au creat în ring, prin coregrafiile lor, un tablou plin de senzualitate şi roman­­tism.

Jorge şi Bogdan la duel, Adela Popescu pe locul I

Şi-a mărit buzele şi şi-a scos ridurile pentru «Dansez»

Adela ne-a arătat că nu poartă sutien

simeon stalpnicul png

Spectacolul a fost parcă unul desprins din filme, platoul fiind acoperit de apă. Şi, chiar dacă majoritatea concurenţilor nu au avut mari tangenţe cu dansul, până acum, s-au descurcat impresionant de bine, la prima ediţie.

Doiniţa Oancea a scăpat de condamnarea la duel, clasându-se pe locul 6

simeon stalpnicul png

Astfel încât şi notele au fost pe măsură. Prima pereche, Adela Popescu şi Alexandru Lica, a fost şi prima din acest sezon care a primit 10 pe linie din partea juriului. Adela a pus atât de mult suflet, încât, la un moment dat, în focul dansului, una dintre mişcări i-a dezvelit complet sânii, spre deliciul spectatorilor.

Citeşte şi:

Partenera lui Jorge s-a accidentat: «Are probleme cu coloana»

Ei dansează pentru premiul de 60.000€

Ştefan Bănică, despre «Dansez pentru tine»: «Un sezon de nota 10»

A dansat de mama focului cu sânii pe afară, la Dansez pentru tine - VIDEO

Doiniţa Oancea: «Mi s-a împlinit un vis din copilărie»

Paula Seling şi Tudor s-au sincronizat perfect în timpul dansului

simeon stalpnicul png

Adela a mers mai departe ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat şi nu a ezitat să repete mişcările înflăcărate, până la finalul dansului. Şi la proba de cabaret şi-a arătat, pentru câteva secunde, po­­­s­­teriorul.

Jorge şi Liliana au ales un dans simplu, din cauza accidentului Lilianei

Şi ele au păţit-o

Anul trecut în noiembrie, Andreea Mantea a pus prea mult suflet la un dans ţigănesc ce implica mult dat din bust. Iar cum Andreea are din ce da, unul dintre sâni a ieşit din decolteu. Şi Iulia Vântur şi-a dezvelit, fără să vrea, un sân, la finala concursului din mai 2009, când rochia argintie fără umeri în care era îmbrăcată a alunecat.

Duelul băieţilor frumoşi

Pe cele două perechi condamnate la primul duel al sezonului le aşteaptă o săptămână grea şi stresantă. Fotomodelul Bogdan Vlădău şi Ana Maria se vor lupta cu Jorge şi Liliana pentru a rămâne mai departe în concurs. Dacă doriţi să-i votaţi, trimiteţi sms la 1278 cu textul Bogdan sau respectiv Jorge.

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net