Actorul Nae Lăzărescu, cu cătuşele la mâini în Italia!

Ultima actualizare:

Sub pretextul că se duc să aducă baterii noi pentru la cameră, Vasile Muraru şi fotograful care le-a făcut o serie de poze l-au lăsat singur în Piaţa San Marco. O „turistă" l-a rugat să-i facă şi ei o fotografie. Numai că un boschetar i-a furat lui Nae aparatul, în timp ce „nemţoaica" vorbea la telefon. Un „poliţist" italian a venit la faţa locului să rezolve problema.

Un conaţional de-al nostru a încercat să-i traducă omului legii despre ce-i vorba, numai că, spre ghinionul lui, actorul avea pe sub haină ceasuri, lanţuri, şi alte asemenea, pe care le folosea drept recuzită. Astfel că actorul a fost luat drept hoţ şi s-a trezit chiar cu cătuşele la mâini. Şi atât s-a enervat de tare că a dat cu şapca de pământ.

Din fericire pentru el, Vasile a venit la timp şi, într-un final, complicele i-a spus despre ce e vorba. „Am luat plasă, fir-aş al dracu'!", a spus Nae cu năduf. Dar, după cum i-a recunoscut lui Dan Negru, „supărarea a trecut". La rândul său, prezentatorul tv a recunoscut că cineva i-a „blestemat". „O cameră de filmat a căzut în Canal Grande", cineva e bun de plată, iar de data aceasta întâmplarea a fost cât se poate de adevărată.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Metrou Victoriei FOTO Shutterstock
oua pixabay jpg
contor curent jpg
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
elvira godeanu vila jpg
levi strauss captura video jpg
respiratia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net