Dragă Şerban Huidu,

Aşa că, te urmăresc cu mare atenţie, cu lupa uneori, şi te înjur sau laud de parcă v-aş fi vreun tată abscons, care apare la finele telenovelei. Nu numai tu, ci voi, sunteţi un produs al umorului românesc viu: al „radio-şanţului" care emitea de pe banca din faţa curţii de la ţară, or al cafenelei lui nenea Iancu, sau al terasei contemporane.

Ai simpatii a ordin de milioane şi antipatii cu sutele; dar, voi aţi reuşit să transformaţi telespectatorii în cei mai buni informatori; mai buni şi mai fideli decât ai bunului şi dragului nostru preşedinte.

Şi, tot urmărindu-vă adesea, am sesizat unele lucruri care nu-mi plac. Alea unde eşti de-a dreptul câinos, tendenţios, duşmănos, la o emisiune care trebuie să fie răutăcios-catifelată, nu coroziv-acidulată.

Ce aveţi tot timpul cu Oana Zăvoranu, o ţineţi de client de-a surda. Cum era cu Badea. Pe Vadim l-aţi atacat şi când a greşit intenţionat un acord în limba română, aici sunteţi chiar cârcotaşi. De Jiji nu mai vorbesc.

Ce mă sperie la voi este longevitatea colaborării cu postul, nu sunteţi traseişti. Dar, Şerbane, v-aţi întrebat pentru viitor dacă vă mai ia cineva; dacă proştii atinşi nu vor să se răzbune. Ori aveţi cheag suficient?

Şi apoi, dragul mieu, ştiu că eşti logodit cu cramele Drăgăşanilor, ca şi mine, dar mai pune-te pe slăbit. Nu ca mine, vedeto! Cum o să te mai iei tu de vreo balabustă superponderală, dacă eşti obez.? Cură uşoară, monşer!    

Mâine, despre Mihai Găinuşă