Dragă Amalia Năstase,

Eu văd în asta mai degrabă un gest de tandreţe decât unul de subordonare. Dar, n-am să-l văd eu pe Năstase „subordonat", decât câteva ceasuri.

În pat. De altfel, şi ultima aventură casnică a lui, aceea cu dumneata, unii amici dintre cei vechi au apreciat-o ca pe o toană. Ai devenit „doamna Năstase", rol care te-a prins bine; tactica adoptată, clasică, fu aceea de a-i „speria" vechii prieteni şi a-i înlocui cu o eventuală „camarilă" personală.

Ţi-a scăpat, însă, firea nestatornică, geografic şi sentimental, a lui Ilie.

Prin anii ‘90, apărea în Cazino Victoria direct de la aeroport, sosit cu avionul personal al lui Eric, apropiatul lui, să ia un drink, să se uite la Eric cum pierde, apoi pleca.

Cu acelaşi avion, în aceeaşi noapte, spre alt cazinou. Maccao, Monte Carlo, Baden-Baden, Dauville. Cine ar renunţa la asta? Dumneata chiar ai crezut în filmele cu pistolarii obosiţi, visând retragerea? O păşune în Arizona, o nevastă din saloon (nu e cazul!) şi o herghelie în ranch, tot restul vieţii?

În realitate, asta se termina, cu faptul că unul dintre cei doi părăsea refugiul romantic, sastisit. Iată, Ilie al nostru. Al Nostru! Nu al tău, nu al altor „foste".

El e un voiajor universal, de origine valahă, un Vagabond Celest; el era visul nostru de evadare din „lagăr"; un copil mare care a prins gustul cucului, din cuib în cuib, de mic.

De pe când compatrioţii săi erau consemnaţi la domiciliu de către „Generalul" lor. Păcat că nu se mai scriu romane picareşti: viaţa şi persoana lui Ilie ar da o capodoperă!

Ai organ de adaptare la lux şi alte nenorociri lăsate pe pământ, pe lângă foame, sărăcie, nevoire, devreme ce, aflu, ai o geantă (o straiţă, iaca-na!), care face cât o Dacia Logan.

E cald la luxul uşor dobândit. Pe care nu-l vei pierde, stai calmă!, vei avea şi tu ceva spaţiu locativ pe la Paris şi nu numai.

Oricum, rămâi cu un titlu de nobleţe: "dna ex-Năstase". Şi cu două prinţese. Inocente. Care nu sunt din filmul ăsta.

Mâine, despre Marciuc şi Enache