Scrisorile lui Stanca: Dragă Victor Piţurcă, acum mă tem și de Gibraltar…

Ultima actualizare:

    Victor PiţurcăFoto: Mediafax
Victor PiţurcăFoto: Mediafax

Nu numai că te felicit, dar te și pup pentru această victorie chinuită, emoționantă, asupra unei echipe, a Greciei, aflată la apus.

Și, care ne-a cam chinuit în anii trecuţi din veacul prezent. Era și rândul nostru. Ei acum s-au cam curățat de vedetele obosite, se reînnoiesc și au un antrenor cu nume, dar care nu știe nimic despre fotbalul grecesc, Ranieri. Deocamdată. Sper ca la București să rămână la fel de candid. Să nu fie altfel nici el, nici echipa. Am bătut cea mai de temut echipă din grupa de Euro. Dar, iată că dacă Grecia apune, răsare o alta de lângă ea, Albania.

Care a bătut Portugalia lui Ronaldo, fără el, la ea acasă. Am obținut ceva prețios din prima și acum mă tem și de Gibraltar… că Malta e chiar periculoasă și dură. Ce mă mai sperie pe mine tremurând pentru ai noștri, e mentalitatea românească, e suficiența aia nasoală în abordarea unui meci. Mă tem de lenea metafizică, aia care apare pe când crezi că ești superior cuiva. Și, abia atunci pierzi.

Uite, la Marica: dă gol, apoi se cartonează singur… Formula găsită duminică - fără favoritul tău, Tănase, care era necesar - a fost fericită. În schimb, alt favorit al tău, Stancu, a jucat excepțional în apărare, rol defensiv. Poate că a fost mai bine decât să rateze ca alte dăți. De altfel, apărarea a fost ca lumea. Păcat că în față, Marica a făcut marea gafă care s-ar putea să ne coste meciul viitor cu Ungaria. După ce marcase impecabil penaltiul.Nu spun cât mi-a bătut inima după eliminarea lui. Dar, să nu uităm că am dat un gol dintr-un penalti incert. Dar că ei au avut 35 de minute superioritate numerică. Apoi, hențul acela al nostru în careu e destul de discutabil. Și, apoi, după cum a evoluat, eu cred că Enache trebuia introdus mai devreme. Pe scurt, ai obținut o victorie muncită, iar echipa a arătat că da!, are viitor.Dar, ce e cu plecarea ta, Piți? Sper că n-ai să faci cam cum a făcut Lucescu jr, care după o serie de insuccese a bătut Bosnia cu 3-0 și apoi și-a dat brusc demisia. Tu nu vei demisiona.Tu te vei transfera în interes de serviciu în spațiul șeicilor… Ce să zic? Știi că te iubesc și mă bucur pentru orice succes al tău. Așa că, un tovărășesc Salam Alecum…

George Stanca, pamflet

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kovacs jpg
image
image
image
image
image
image
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
banner dana nălbaru png
banner adrian cristea png
Au trecut 12 ani de când a murit Gil Dobrică  I s a spus Ray Charles al României jpeg
lora
banner dinu maxer png
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net