Scrisorile lui Stanca: Dragă Simona Traşcă,

Ultima actualizare:

    Simona Traşcă
Simona Traşcă

Pe mine, leşinul tău în direct m-a impresionat. Apoi, ca tot omul, balcanic, valah am început să mă îndoiesc: dacă a fost un simulacru? Teatru. Bâlci, cum zicea mamaie.

Atunci, te felicit, ai jucat bine. Pe mine, naivul, m-ai convins. Deşi, motivul unui leşin mi se pare cam subţire. Hai, Manoilescu, ministrul, a leşinat după ce a semnat odiosul Tratat de la Viena. Era un motiv. Sau, în plan intim, dacă ţi se spunea că iubitul tău are SIDA. Sau că e căsătorit cu alta şi are trei copii, mai treacă-meargă. Dar să leşini tu, fiindcă ai aflat că iubitul tău de vis, mierea papilelor tale sexuale, ieduţul crud, ghiocelul ce-şi scoate mereu căpşorul de sub hlamida iernii, e minor? Eh, aici e dubioasă treaba. Oricum, ţi-a ieşit bine. Apropo, m-am chinuit aseară să aflu de unde te cunosc. Da, nu mai ştiam de unde să te iau. Păi, nu te-ai lansat tu ca o Pamelă de România? Iar eu, jurat ad-hoc fiind, la o măsurare publică a perimetrelor - tu în comparaţie cu Sânziana Buruiană - am constatat că îi eşti inferioară.A, noroc că ai leşinat, căci te scăpasem din vedere. Erai Omisiune… Vezi, secretul succesului pe lumea asta e să faci ceva. Oricum, nu ştiu dacă normele de pompieri pentru studioul leşinului tău istoric erau îndeplinite, dar o să sesizez Sanepidul ca să introducă obligatoriu în trusa de prim-ajutor de studio şi celebra valeriană… Apoi, fie şi aşa: te cred. Ai leşinat pe bune. De ce? Iubitul tău e minor. Că doar n-o să te aresteze pentru corupere de minori. Ai fi un caz. Ia ideea… Apoi, să i-o spui lu’ Mutu - când o mai prinde naţionala… - că tu nu ştiai. Dar se poate: când iubeşti, nu-i ceri buletinul. În caz că are. Fiindcă simptomatica, mecanica, fizica şi chimia iubirii sunt altele. Uită-te la cuplul Lis… Altfel, nu ai nici un motiv de leşin. Poate de plăcere. Îţi dau din noianul cazuistic monden doar câteva exemple celebre. Mihaela Rădulescu. Apoi, diva Andreea Marin cu turcul ei. Nu mai comentez prospăturile în serie ale sopranei Angela Gheor­-g­hiu, al cărei libidou îi egalează talentul uriaş. Ba, la capitolul „cruzime a vârstei”, le baţi de departe pe toate divele… cu toţi ”moşii” lor.

George Stanca, pamflet

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net