Dragă Ferefeao,

burleanu-9812452-891.jpg

Răzvan Burleanu, președintele FRF

În fine, te văd și eu făcând ceva pozitiv, constructiv. Dar după ce ai distrus totul. Ne-ai NEcalificat cu preascumpul teuton herr Daum. Adus la ideea și cultura fotbalistică a unui jurnalist de geniu al Patriei Noastre. Care merită decorat cu Colanul de Căcat! Ca și voi care v-ați luat după emisiile lui atunci grațios mirositoare. Odicolon cu dampf de Daum… Și, mai sunt pe la tine, prin sân, destui jurnaliști cu idei, băieți buni, de condei… și foarte-foarte bine plătiți.

Care în curând vor reveni-n presă. Ca specialiști în rateuri, eșece. Căci, acum vor fugi care-ncotro. Și mamăăăă ce vor mai explica ei la ziaraudiovideo cum e cu tactica și strategia unei federații. Și mamăăăă ce vor mai mânca din colanul colegului, așa ca mari specialiști. În fapt, o gașcă de cartier jurnalistic, de redută anti-Mircea Sandu, răsplătită cu vârf și scremoșat de noul lor Prepus. De unde atâția bani? Pentru ei. Pentru Daum. De la Mircea Sandu!!! Oricum, vom afla curând? Poate că ar fi, precum se zice, tot răul spre bine.

Dar ce bine ar fi acela care nu ni-l mai poate aduce înapoi pe bietul Didi Prodan? Sau nu-i mai poate reabilita niciodată biografia pătată ordinar a lui Gică Popescu. Un erou al Neamului. Căpitan la Barcelona. Căpitan la România!!! Căci așa le zic eu tuturor celor care au trudit - nu importă unde, sport, muzică, știință, cinema - pentru imaginea României. Zdrențuită de unii ne-români, alogeni sau chiar români penali sadea peste hotare. Căci, să nu uităm, în condițiile catastrofale în care a ajuns fotbalul azi, formula aceea a lui Sandu era perfectă. În ea intrau toți marii, merituoșii sportivi ai istoriei noastre. Putea fi o emulație incredibilă. Nu se poate face fotbal fără fotbaliști, băăăă analfabeților din servicii! Fă tu o orchestră simfonică numai cu fierari-betoniști și lăutari urechiști! Acum chiar dacă s-ar adopta asta, gata, nu mai sunt bani. S-a golit vistieria. O păpară… Daum și toată daumnezeirea mă-sii. Căci fu o daumonizare a fotbalului… Vestea bună - ne întoarcem la antrenori băștinași. De Hagi nu vorbim. Nu are el cum să lucreze cu cei care i-au nenorocit cumnatul. Pe Popescu… Și la Petrescu, m-aș fi îndoit să treacă dincolo după o prietenie indestructibilă cu G. Popescu…

Așa că, de-o fi Guriță Contra; de-o fi - dar, clar că nu e! - Dan Petrescu; de-o fi Pițurcă, ins care nu trebuie neglijat ca experiență uriașă… că de-ar fi Olăroiu sau Zenga - nelegitimat de rezultate recente - sau o revenire a lui Bölöni…bucuroși le-om duce toate. 

Hai, România!