Wilmark, dat la o parte de la «Dansez» de Mihai Petre?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Vineri, cu doar câteva ore înainte de a începe cel de-al 14-lea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine", Wilmark a aflat că nu va mai face parte din juriul de specialişti al emisiunii-concurs. Dansatorul de origine columbiană este şi acum în stare de şoc.

A apărut într-o emisiune de la un post tv concurent şi asta se pare că i-a enervat la culme pe şefii săi din Kanal D. Vineri, cu doar câteva ore înainte de începerea emisiunii, la Kanal D se difuza „Roata norocului", show prezentat de Liviu Vârciu, la care Wilmark a luat parte pentru a susţine un caz umanitar. „Nu am aflat de la el, ci din alte surse. A fost o surpriză să-l vedem pe alt post tv. Corect ar fi fost să ne anunţe. Oricum, el, în acest fel, şi-a încălcat contractul şi are suficientă vechime la noi încât să ştie acest lucru. Practic, a fost o decizie asumată", ne-au spus surse din PRO TV. Dansatorul columbian se apără şi spune că, după părerea lui, nu a greşit cu nimic.

„Am participat în acea emisiune ca simplu invitat, nu am semnat nici un contract cu cei de la Kanal D să mă angajez la ei. Nu credeam că se va ajunge aici. Îmi pare rău că, după atâţia ani, am fost nevoit să părăsesc echipa de la «Dansez», ţineam foarte mult la toţi de acolo", a declarat Wilmark, sâmbătă, în exclusivitate pentru Click! Contactat şi ieri de reporterii Click!, dansatorul nu a mai vrut să comenteze nimic, dar a spus că este în continuare şocat de ceea ce s-a întâmplat.

Mihai Petre şi soţia lui, Elwira, sunt acum colegi de juriu la “Dansez pentru tine”

simeon stalpnicul png

Potrivit unor surse Click!, Wilmark are toate motivele să fie uimit de ce i s-a întâmplat, mai ales că în spatele motivului insinuat de PRO TV, alta ar fi, de fapt, explicaţia pentru care a fost înlăturat din emisiune. „Wilmark a fost sabotat de Mihai Petre, care abia aştepta să-şi aducă soţia în trust. Ca să-l scoată din juriu, au găsit motivul acesta, că ar fi participat la o emisiune de la Kanal D", a povestit un apropiat de-al lui Wilmark, pentru Click! Un lucru asemănător s-a întâmplat şi anul trecut, cu juratul Cornel Patrichi.

Acesta a fost înlăturat din juriul de la „Dansez pentru tine" fără prea multe explicaţii, iar în locul său a fost numit mult mai tânărul coregraf Edi Stancu, cel care conduce şi baletul emisiunii. „Habar nu am de ce au luat decizia asta, probabil pentru că nu am vrut să-mi las mustăcioară de Rică, fante de Obor (aluzie la Mihai Petre, n.r.). Mi-au spus că au hotărât să rămână patru persoane în juriu. Mi s-a părut o decizie ciudată după aproape şapte ani, cât am lucrat cu ei. Nu ştiam că a fost adus Edi Stancu. Ce să mai spun? Trăim vremuri ciudate. Eu, când eram coregraf, mă duceam acasă, inventam mişcări şi a doua zi le puneam în practică, nu le copiam de pe Internet", ne-a spus Cornel Patrichi, anul trecut, pe vremea asta.

Cristi Nistor, înlocuit pe ultima sută de metri cu Dima Trofim

Despărţirea de juratul Wilmark nu a fost singura modificare în cel de-al 14 lea sezon „Dansez pentru tine" care a debutat vineri la PRO TV. După ce s-a zvonit că Diana Dumitrescu va participa la show, ca apoi în locul ei să fie numită Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, o altă vedetă a fost înlocuită. Este vorba despre Cristi Nistor (26 de ani), fost participant la „Vocea României", anul trecut, în echipa Loredanei.

simeon stalpnicul png

Tânărul solist începuse deja antrenamentele, dar, după două săptămâni de exersat coregrafii, a fost înlocuit cu Dima Trofim (24 de ani), component al trupei LaLa Band şi actor în serialul „Pariu cu viaţa" (PRO TV). „Nu ştiu motivele, poate nu le-a plăcut cum dansez. Pur şi simplu am fost anunţat că nu mai fac parte din show, cu două săptămâni înainte", a spus solistul, pentru Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net