VIDEO EXCLUSIV Roxana Marinescu îşi tatuează propria mamă

Ultima actualizare:

    Roxana Marinescu
Roxana Marinescu

Roxana Marinescu îi cam face concurenţă soţului ei, medicul estetician Victor Schwartz.

În ediţia de joi seară a emisiunii Click!, de la Prima Tv, difuzată de la luni până joi, de la ora 23.00,  vedeta a vorbit în exclusivitate despre faptul că s-a apucat de tatuat sprâncene. Şi cum în viaţă părinţii ne susţin necondiţionat şi mama acesteia a fost lângă ea şi i-a devenit chiar clientă la salon.

''M-am apucat de tatuat sprâncene, din dorinţa de a nu păţi ceea ce am păţit eu în trecut. Mă duceam să îmi tatuez sprâncenele şi ieşeau groaznice. Am avut un pigment permanent pe ele şi mi-au virat în verde. Mă gândeam că în curând o să îmi deschid un salon şi pe lângă make-up să fac şi lucrul ăsta, a precizat Roxana.

Şi ca totul să decurgă ca la carte, Roxana adus-o pe mama ei la salon. ''Este prima oară când tatuez, în afară de persoanele de la curs. Este prima clientă, iar mama s-a sacrificat mereu.''

Pentru a ajunge expertă în pigmentarea sprâncenelor, brunetei i-au trebuit doar cinci zile.

'În cinci zile am învăţat să tatuez, iar mama are foarte mare încredere în mine. Cu clientele mele o să fiu şi mai atentă. Înainte de toate în viaţă contează dorinţa, să ai curaj şi voinţă.''

Roxana Marinescu îi face concurenţă soţului ei, mai exact vor fi în acelaşi domeniu. Deşi este ocupată cu noul salon, bruneta nu a renunţat la ideea de a fi mămică, chiar dacă a apelat la o inseminare în vitro, care nu a avut rezultatul dorit. ''Îm doresc foarte mult un copil, mă axez pe carieră, însă Dumnezeu ştie ce e bine pentru mine'', a mai adăugat aceasta.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net