m.click.ro

top sombra

Uhhh, ce picant găteşte Carmen Pleşea!

Vedeta iubeşte mâncarea mexicană cu ardei iute

Carmen Pleşea

Carmen Pleşea

O ştim nonconformistă din fire, aşa că nu ne-am mirat prea tare când am aflat că nici mâncarea preferată nu e una tocmai „cuminte". Carmen Pleşea adoră ceapa, usturoiul, ardeiul iute, ingrediente pe care le foloseşte din plin atunci când găteşte.

„Eu gătesc rar, dar bine. E mai mult un hobby, pentru că îmi place să fac ceva bun şi să îmi invit prietenii. Ei ştiu că eu sunt expertă în mâncare mexicană", mărturiseşte Carmen Pleşea.

Încă de la intrare, ne arată colecţia de ardei iute, atât în formă naturală (legumă proaspătă, în ghiveci, sau uscată), cât şi sub formă de brelocuri şi decoraţiuni. E înnebunită după ardei iute, dar şi după ceapă şi usturoi, deşi, după ce le consumă, „nu mai iese din casă nici picată cu ceară".

„Mi se mai întâmplă să mănânc usturoi şi apoi să fiu invitată pe la diverse evenimente. Însă nu reuşeşte nimeni să mă convingă să mă duc", ne spune.

Nu găteşte foarte des, frigiderul fiind aprovizionat cu tot felul de mezeluri.

A condimentat legumele cu sos iute

„Ştiu că nu fac bine, dar asta e, mănânc multe mezeluri şi slănină. Fac mult sport, de aceea nu mă îngraş. Spre exemplu, când într-o perioadă de trei luni nu am făcut mişcare, am pus pe mine 8 kg. Chestia urâtă e că beau şi bere", mai spune Carmen Pleşea.

«Nu e complicat de făcut fajitas»

Carmen Pleşea e expertă în fajitas şi spune că nu e complicat de făcut. A rumenit în tigaie o ceapă şi doi ardei graşi, tăiaţi mărunt, apoi a adăugat piept de pui la grătar, tăiat felii.

A condimentat cu sos salsa şi cu ardei iute. Acest amestec se serveşte în tortilla, peste care se mai pune smântână şi un sos-pastă din miezul unui avocado, amestecat cu o roşie tăiată cubuleţe, o ceapă, zeamă de lămâie şi ulei de măsline.

A pregătit o pastă din avocado


«Sunt o gurmandă»

Un alt lucru pe care, poate, nu-l ştiaţi despre Carmen Pleşea e că mănâncă mult şi des. „Sunt o gurmandă. Mă întorc de la restaurant şi, primul lucru pe care îl fac, atunci când ajung acasă, e să îmi pun de mâncare. Într-o zi, iau şi câte 8 mese, câteva dintre ele la ore înaintate din noapte", mărturiseşte.




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     
    widget anuntexpres.ro - 5 articole

    Trimite unui prieten!




    top down