top sombra

Gina Pistol, sex doar după 6 luni de probă

După ce s-a fript cu ciorbă, suflă şi-n iaurt

Afaceristul libanez Nicola a înşelat-o  cu o blondă, după trei ani de relaţie

Afaceristul libanez Nicola a înşelat-o cu o blondă, după trei ani de relaţie

A sucit minţile multor reprezentanţi ai sexului masculin, dar iată că Gina Pistol nu prea a avut noroc la bărbaţi. După ce fostul ei iubit, Nicola, s-a sărutat cu o blondă în club, vedeta a trecut la măsuri drastice: primul pretendent va fi supus unui serios test de fidelitate, de şase luni.

Gina Pistol şi afaceristul de origine libaneză Nicola au trăit o poveste de dragoste cu năbădăi, presărată cu mai multe certuri şi despărţiri.

Când totul revenise pe linia de plutire, pentru cei doi, Nicola a dat cu bâta în baltă, iar un sărut cu o blondă i-a distrus definitiv relaţia cu fostul iepuraş Playboy.

Vedeta nu a suportat ideea că a fost înşelată şi, deşi i-a fost greu să renunţe la această relaţie, şi-a luat lucrurile şi a pus punct poveştii de dragoste.

Semn că această deziluzie a marcat-o profund, Ginei îi este acum dificil să se implice într-o altă relaţie: „Următorul bărbat va trebui să aştepte şase luni până să capăt încredere în el şi să devină iubitul meu. Momentan nu am o altă relaţie, îmi văd de viaţa mea şi de proiectele profesionale", ne-a declarat Gina.

Cât despre fostul iubit, vedeta nu-i poartă ranchiună, însă şansele de a-l ierta şi de a reveni în braţele lui sunt nule: „Nu m-am împăcat cu Nicola şi nici nu cred că mă voi mai împăca", ne-a mărturisit Gina.

Surse din apropierea blondei ne-au dezvăluit că afaceristul îşi regretă actele de infidelitate şi că face tot ce-i stă în putinţă să o recucerească. Astfel, Nicola îi trimite sms-uri zilnic prin care îi cere Ginei iertare şi îi mărturiseşte profundele sale sentimente de iubire.

Nicola a «călcat strâmb»

Cei doi au avut o relaţie tumultuoasă, ce a început la sfârşitul anului 2005. Gina şi Nicola s-au despărţit, prima dată, în vara anului 2008, când afaceristul a bifat o scurtă aventură cu Raluca Sandu, dar s-au împăcat rapid.

Fericirea lor nu a durat decât câteva luni, iar în decembrie cei doi şi-au dat seama că trebuie să-şi separe drumurile, acuzând o banală nepotrivire de caracter.

Se pare însă că dragostea a triumfat, din moment ce Gina şi Nicola s-au împăcat, din nou, la sfârşitul lunii mai, dar s-au despărţit definitiv în urmă cu trei săptămâni.

Şi cu ei s-a păcălit!

Codin Maticiuc

Gina Pistol a deschis galeria vedetelor care i-au trecut prin pat lui Codin Maticiuc, cei doi fiind protagoniştii unei poveşti de dragoste ce a început la sfârşitul anului 2004.

Relaţia lor mai degrabă adolescentină, decât serioasă, s-a încheiat în septembrie 2005, motivul principal al despărţirii fiind, se pare, gelozia extremă a lui Codin. În urma rupturii, cei doi nu au avut resentimente, rămânând în relaţii de amiciţie.

Ciprian Marica

Nici nu s-a despărţit bine de Nicola, la sfârşitul lui 2008, că Gina s-a aruncat în braţele lui Ciprian Marica, atacantul echipei VFB Stuttgart.

În ciuda diferenţei de vârstă de şapte ani, Gina fiind mai mare, ei s-au înţeles destul de bine, vedeta făcând naveta aproape în fiecare weekend în Germania.

Povestea lor de dragoste s-a stins la fel de repede cum a şi început, ea împăcându-se cu Nicola.



Trimite unui prieten!

Termeni si conditii Privacy policy Publicitate Contact InfoRSS RSS

Adevarul Adevarul de seara Adevarul Sporturi Expert imobiliar Literar artistic Adevarul Sanatate TV Adevarul de duminica Filmele Adevarul
Colectia Adevarul Biblioteca Adevarul Forbes FP Blik Click! Click TV! Click de duminica Click pentru femei Dilema Veche Dilemateca
top down