Oana Ioniţă, prima vacanţă cu bebeluşul: "A fost o întreagă aventură"

Ultima actualizare:

    Oana, alături de soţul ei Florin şi cei doi copii, la Marea NeagrăFoto: Arhiva personală
Oana, alături de soţul ei Florin şi cei doi copii, la Marea NeagrăFoto: Arhiva personală

Oana Ioniţă, frumoasa blondă a Cusurgiilor de la Prima TV, este o mămică împlinită şi fericită. Deşi a născut doar de câteva luni, Oana i-a făcut deja “cunoştinţă” micuţului Maxim cu marea.

Proaspăta familie Budnaru a fost în prima vacanţă în patru la malul Mării Negre. Împreună cu Isabel şi Maxim, Oana şi Florin au pretrecut câteva zile pe litoralul româneasc. Dar, având în vedere că mezinul familiei are doar 4 luni şi jumătate, cei doi părinţi nu au reuşit să se relaxeze prea mult în această vacanţă.

“Bebe este încă prea mic, aşa că nu ne-am hazardat la o vacanţă în Tahiti sau alte destinaţii exotice. Cu toate astea şi Marea Neagră s-a dovedit o întreagă aventură. Lui Maxim, sau «Burduşel» cum îl alintăm noi, i-a fost greu să se adapteze la schimbarea de mediu. Nu ne-am putut bucura nici de bronz, nici de valurile mării. Singura care a profitat din plin de vacanţă a fost Isabel, care s-a bălăcit cât a fost ziua de lungă”, mărturiseşte Oana.

Chiar şi aşa, frumoasă blondă este optimistă şi spune că abia aşteaptă să mai crească mezinul şi să plece din nou.

Până la următoarea vacanţă, Oana se pregăteşte pentru revenirea pe micul ecran, alături de Mihai Găinuşă şi Codruţ Kegheş, în emisiunea “Cusurgiii”, de la Prima TV. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net