Maria Dragomiroiu arată impecabil! Nici mâinile nu-i trădează vârsta

Ultima actualizare:
Maria Dragomiroiu (60 de ani) și-a făcut selfie-uri la sesiunea de autografe
Maria Dragomiroiu (60 de ani) și-a făcut selfie-uri la sesiunea de autografe

La 60 de ani, Maria Dragomiroiu arată la fel de bine cum o făcea acum cel puțin 20 de ani. Renumita cântăreață de muzică populară pare că ar fi câștigat lupta cu anii, care nu și-au lăsat aproape deloc amprenta asupra chipului ei.

Mai mult, nici mâinile artistei nu par a fi afectate de trecerea vremii, deși se spune că acestea sunt primele care trădează vârsta. Maria Dragomiroiu a aniversat 35 de ani de carieră, iar cu această ocazie, scriitoarea i-a dedicat cartea „Cântecul și Dragostea”. Evenimentul de lansare a avut loc joi, 22 octombrie, la Sala Palatului din capitală, unde artista a susținut și un concert.

Uite ce bine arată cântăreața

Maria Dragomiroiu (60 de ani), pe scenă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de carieră muzicală
Maria Dragomiroiu (60 de ani), pe scenă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de carieră muzicală

Concertul a fost urmat de o sesiune de autografe pe care Maria a ținut-o cu drag. Artista a fost „asaltată” de admiratori, și-a făcut chiar și selfie-uri împreună cu ei și le-a semnat cărțile. În timp ce realiza o astfel de fotografie, reporterii noștri au surprins mâinile artistei, netede și lipsite de petele și ridurile specifice vârstei.


    Maria Dragomiroiu (60 de ani), pe scenă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de carieră muzicalăfoto: Roberto Sălceanu
Maria Dragomiroiu (60 de ani), pe scenă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de carieră muzicalăfoto: Roberto Sălceanu

Cât despre carte, atista a mărturisit că volumul este ca un jurnal personal și spune întreaga poveste a vieții ei, cu bune și rele: „Cartea aceasta reprezintă o confesiune sinceră despre trăirile, sentimentele și învăţămintele și convingerile mele. Am depănat aici amintiri din întreaga mea viaţă, cu bune și cu mai puţin bune, cu frumoase și mai puţin frumoase. Dragostea, acest sentiment minunat, este cea care mi-a ghidat destinul, începând cu dragostea pentru părinţi, apoi cu cea pentru alesul inimii, continuând cu dragostea pentru copii, pentru familia toată, pentru oameni în general și, alături de toate acestea, dragostea pentru cântec”, spune artista, potrivit confluente.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net