Lazarus şi Vadim Tudor, scenă incredibilă la tv. Nu te-ai fi aşteptat la asta din partea preşedintelui PRM!

Ultima actualizare:

Fostul lider al PRM Corneliu Vadim Tudor a fost invitat în cadrul unei emisiuni de televiziune unde a vorbit despre motivele care l-au determinat să treacă la ortodoxism şi să renunţe la religia părinţilor lui, creştini după Evanghelie (baptişti), în 1987.

"Noi am fost şi am rămas fraţi întru Domnul. Tatăl meu a fost predicator baptist. A fost creştin după Evanghelie. Nu mă voi dezice niciodată de religia şi de biografia părinţilor mei, pe care i-am divinizat. În condiţiile perioadei interbelice tatăl meu a trecut la cultul creştin după Evanghelie, cunoscut sub denumirea de pocăiţi şi zic că bine a făcut. Pentru că asta înseamnă să fii creştin practicant. Tata citea Biblia în genunchi. A fost un sfânt. Mama, de asemenea, era creştină după Evanghelie. Eu m-am reîntors la religia străbunilor mei. În 1987 m-am căsătorit în religia ortodoxă, iar naşul meu de cununie a fost parohul de la Biserica Sf. Vineri, Gelu Bogdan. După 1990 mi s-au născut cei doi copii şi i-am botezat în religia ortodoxă. Când va fi să mă ia Domnul la el, am spus că voi dori să fiu înmormântat în religia creştin ortodoxă", a declarat, pentru România TV, Corneliu Vadim Tudor, specialist în istoria religiilor.

Iritat de declaraţiile lui Vadim Tudor, omul de televiziune Luis Lazarus a replicat că acesta nu este un bun creştin, având în vedere că are şapte procese de calomnie. Se pare că Lazarus a avut anumite reticenţe faţă de politician, care l-ar fi acuzat că şi-ar fi bătut soţia însărcinată în şapte luni fără dovezi.

„Pe mine mă intereseaza că cei care cred că sunt creştini şi îşi îmbrăţişează anumite norme creştine, să se comporte ca atare. Ori domnia sa are „N" procese de calomnie. Mie mi-a spus că ştie că mi-am bătut nevasta la 7 luni, când era însărcinată, că a văzut el în actul de divorţ, ceea ce nu e adevarat", a spus Luis Lazarus la România TV.

Ceea ce a urmat a fost de domeniul fantasticului: Vadim Tudor i-a cerut iertare lui Lazarus pentru afirmaţiile făcute anterior la adresa omului de televiziune, fapt ce l-a impresionat pe acesta. 

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net