m.click.ro

top sombra

Loredana Chivu: «Îl dau în judecată pe medicul care mi-a distrus sânii!»

Loredana Chivu a plătit 3.000 de euro chirurgului Ovidiu Grecu

Loredana Chivu

Loredana Chivu

Loredana Chivu a fost victima stângăciei unui chirurg estetician, iar acum şi-a propus să-l cheme în instanţă pe cel care i-a ciopârţit bustul.

Din cauza poziţionării greşite a implanturilor, vedeta avea mari dureri la sânul drept, astfel că, în urmă cu trei săptămâni, s-a operat din nou.

Fosta asistentă a lui Dan Capatos îngroaşă rândurile vedetelor ghinioniste, care s-au văzut nevoite să apeleze la cea de-a doua intervenţie chirurgicală, la sâni.

Loredana (20 de ani) şi-a pus implanturi cu silicon pe vremea când încă era minoră, însă operaţia s-a dovedit a fi una nereuşită. Pe lângă faptul că vedetei nu i-a plăcut deloc forma sânilor, în ultimele luni începuse să aibă dureri îngrozitoare.

Medicul Ovidiu Grecu a operat-o când era minoră

Deşi, iniţial, ea a refuzat să-i dezvăluie numele lui Ovidiu Grecu, medicul care a operat-o, iată că, acum, Loredana vrea să apeleze la instanţă.

„Am vorbit cu un avocat. Am strâns poze de dinainte de operaţie, după operaţia făcută de el şi după cea de-a doua operaţie. Am şi vechile proteze. Din cauza durerilor pe care le aveam la sânul drept, am fost şi am consultat cinci medici. Toţi m-au sfătuit să mă operez cât mai repede, să scap de vechile implanturi", a declarat Lore, pentru Click!

Vrând-nevrând, voluptuoasa blondă s-a văzut nevoită să se supună chinurilor unei noi intervenţii, însă, din fericire, acum este foarte mulţumită de rezultat.

„Cea de-a doua operaţie a fost complicată, a durat patru ore şi jumătate. Mi-au pus noile implanturi şi mi-au făcut reconstrucţia sânilor, pentru că aveam un gol, în locul vechilor proteze", ne-a mai spus Loredana.

Şi-a pus implanturi noi, de 450 de mililitri!

Dacă tot a fost obligată să se opereze, Lore a ales, de această dată, o pereche de implanturi mai mari, de 450 de mililitri.

Intervenţia a decurs ca la carte, dar, pentru a nu avea probleme, vedeta este nevoită să mai poarte bustiera de susţinere încă o lună şi jumătate.

Blonda şi-a arătat în premieră, noile silicoane, joi seara, la o prezentare de modă.

Mai citeşte:

Loredana Chivu şi-a arătat noile silicoane pentru 100 €

Loredana Chivu: «Iubitul e înnebunit după noii mei sâni!»

«Nu ne mai excităm de când ne-am pus silicoane»


Şi ele au avut probleme cu silioanele!

Daniela Györfi

Solista este una dintre primele vedete care au apelat la bisturiul chirurgului estetician, pentru mărirea bustului, în urmă cu zece ani.

Din păcate, însă, rezultatul a fost unul dezastruos. Daniela şi-a expus sânii sliconaţi într-un pictorial nud, iar în urma criticelor acide a dat fuga, din nou, la un alt specialist, pentru a-i modifica forma sânilor.

Mai citeşte:

Daniela Gyorfi se dezbracă pentru a demonstra că nu are operaţii estetice

Daniela Györfi, din nou în patul lui Tal

Daniela Gyorfi: George Tal are mândrie de moldovean şi se crede Don Juan - VIDEO

Daniela Gyorfi şi George Tal nu pot renunţa la sex!

Györfi sparge o avere de dragul animalelor ei

Daniela Györfi, nemachiată la televizor!

Marina Dina

Asistenta lui Mihai Morar şi-a pus implanturi în urmă cu trei ani, însă a ignorat sfatul medicului şi a renunţat mult prea devreme la bustiera de susţinere.

Din cauza acestei neglijenţe, Marina a suportat consecinţele, iar în urmă cu câteva luni implantul de la sânul drept i-a alunecat.

În ianuarie, blonda a făcut cea de-a doua intervenţie chirurgicală, tot la medicul George Ciolacov.

Mai citeşte:

Marina Dina: «Nu-mi pasă că am un iubit mai tânăr cu 4 ani!»

Marina Dina, pe scenă cu silicoanele bandajate

Marina Dina nu poate să mai rămână gravidă

Marina Dina a dat chix şi cu noile silicoane

Marina Dina, certată că murdăreşte hainele la prezentări!





Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    TOP STIRI

    404 Not Found

    Not Found

    The requested URL /box/mostGlobalClick was not found on this server.

    Additionally, a 404 Not Found error was encountered while trying to use an ErrorDocument to handle the request.

    widget anuntexpres.ro - 5 articole

    Trimite unui prieten!




    top down