Iată-le la probele de foc pe finalistele campaniei “Asistentă pentru Pupăză”!

Cel mai longeviv sitcom din România, difuzat de 14 ani la Prima TV, îşi ţine fanii în priză cu tot felul de surprize. Cea mai recentă găselniţă a “Trăsniţilor” a fost o campanie inedită, care a început pe 16 august şi care s-a încheiat pe 18 septembrie, pe platourile de filmare din zona IMGB.

Atrase de sloganul “Click! îi caută asistentă primarului Pupăză din Trăsniţii”, dar şi de notorietatea sitcomului de Cartea Recordurilor, difuzat de Prima TV, sute de fete s-au înscris în concurs, sperând că vor deveni colege cu actori celebri. Pe 18 septembrie au avut loc primele preselecţii, iar fetele s-au descurcat admirabil. Click! ţi le prezintă pe rând pe finaliste, iar una dintre ele va fi desemnată, în curând, marea câştigătoare. Pentru început, iată-le la probele filmate pe Sabrina Stroe şi Claudia Izămşanu.

Claudia Izămşanu – 19 ani!

“Fire veselă și vorbăreață. Trăiesc prin râsetele celor pe care îi fac să râdă și cred că aceasta este unica mea pasiune. Îmi doresc să pornesc pe acest drum alături de cea mai trăsnită familie, așa că, vă rog, votați-o pe "pufoasa" asta!”

Sabrina Stroe – 20 de ani

“Consider ca sunt potrivită pentru acest rol, deoarece sunt o persoană energică, pozitivă şi vorbăreaţă. Mă pasionează actoria, modelingul, muzica şi dansul”.

Maria Mădălina Gaftoneanu – 20 de ani

“Sunt studentă la Psihologie, îmi place foarte mult să cunosc oameni, să comunic și să întâlnesc diferite situații, o persoană veselă, creativă, mereu cu zâmbetul pe buze, deschisă”.

Larisa Dobrescu – 19 ani

„Bună! Îmi doresc să devin asistentă în acest serial, deoarece sunt o persoană plină de veselie, am simțul umorului, sunt plină de energie, sunt fotogenică și am din darul actoriei! După mine, acest post de asistentă mi se potrivește perfect”.

Maria Novac – 21 de ani

“Bună, eu sunt Maria, așa îmi place sa îmi spună prietenii și toată lumea. De mică mi-a plăcut sa joc teatru.Sunt o fire sociabilă, îndrăzneață și îmi place să dovedesc că pot face față multor încercări”.

Cismaru Denisa Ramona – 21 de ani

“Bună! Sunt o fată vorbăreață, zâmbăreață. Trec repede de la o stare la alta, intru ușor în pielea personajelor. E un vis mare să vă arăt ce pot, să fiu alături de voi, o trăsnită. Nu vă voi dezamagi!”

Denisa Adriana Badea – 22 de ani

“Sunt o fire dinamică, glumeață, zâmbitoare și deschisă la orice provocare. Ador provocările și noutățile".

Ana Maria Vișan – 30 de ani

“Ambițioasă, glumeață, sociabilă, restul veți descoperi dacă ajungem să ne cunoaștem. Vă multumesc!”