FOTO Radu Beligan şi Maia Morgenstern, pentru prima dată parteneri pe scenă

Ultima actualizare:

    Radu Beligan si Maia Morgenstern joaca pentru prima data impreuna, in piesa Leul DesertuluiFOTO: Oana Monica Nae
Radu Beligan si Maia Morgenstern joaca pentru prima data impreuna, in piesa Leul DesertuluiFOTO: Oana Monica Nae

Cu doar două luni înainte de a împlini 96 de ani, actorul Radu Beligan trăieşte o a doua tinereţe. Cum premiera noii piese în care va juca şi pe care a şi regizat-o, "Leul Deşertului", se apropie cu paşi repezi, maestrul şi actorii care vor urca pe scenă la 28 octombrie repetă în mod susţinut.

Sub bagheta regizorală a maestrului Radu Beligan protagoniştii repetă în mod susţinut pentru premiera care va avea loc pe 28 octombrie, în faţa unei săli pline până la refuz, biletele epuizându-se de aproximativ o lună. Personajele se conturează şi prind forţă, acţiunea decurge imprevizibil, într-o manieră ce va ţine spectatorii cu răsuflarea tăiată, iar momentele cheie ale piesei, de un umor spumos, dar şi de o mare intensitate, completează lista ingredientelor unei comedii fabuloase, cu o distribuţie de excepţie ce îi include pe: Radu Beligan, Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Lamia Beligan, George Remeş şi Tania Popa. Deja a avut loc repetiţia generală, iar totul a mers perfect, actorii abia aşteptând întâlnirea cu publicul şi criticii.

Premiera "Leul Deşertului" este un eveniment în sine în lumea teatrală românească, pentru că două nume simbol ale scenei lirice,  Radu Beligan şi Maia Morgenstern, joacă pentru prima oară împreună. Piesa, o comedie a cărei acţiune alertă este poziţionată în lumea plină de intrigi a unui cartel mafiot internaţional, a fost scrisă de Mona Radu special pentru cele două legende ale scenei, care se întâlnesc pentru prima oară în acelaşi spectacol.

Radu Beligan pe scena noii sale piese, Leul Desertului
Radu Beligan pe scena noii sale piese, Leul Desertului

Ajuns în pragul vârstei de 96 de ani, pe care îi va împlini peste aproximativ două luni, maestrul Radu Beligan, cel care din decembrie 2013 figurează în Cartea Recordurilor drept cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, este neobosit. El va mereg alături de ceilalţi actori din distribuţie într-un turneu oprin ţară cu această piesă de teatru, urmând să joace în 9 reprezentaţii în doar trei săptămâni! Astfel, după reprezentaţia din 28 octombrie, actorii vor mai juca la Constanţa (29 octombrie), Cluj (3 noiembrie), Bucureşti (4 noiembrie), Ploieşti (5 noiembrie), Piteşti (10 noiembrie), Braşov (11 noiembrie), Focşani (12 noiembrie), Craiova (17 noiembrie).

Pentru reprezentaţia din Bucureşti, programată pe 4 noiembrie, la Palatul Naţional al Copiilor, biletele se găsesc la casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi online pe bilete.ro , blt.ro. myticket.ro, biletoo.ro.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net