Femeile din viața lui Ion Besoiu. Va fi înmormântat alături de cea de-a patra soție

Ultima actualizare:

    Ion Besoiu și-a câștigat notorietatea cu rolul căpitanului Lupan din serialul ”Toate pânzele sus”foto: cinemagia.ro
Ion Besoiu și-a câștigat notorietatea cu rolul căpitanului Lupan din serialul ”Toate pânzele sus”foto: cinemagia.ro

Vestea morții lui Ion Besoiu (85 de ani) a îndurerat lumea artistică românească. Actorul care i-a dat viață capitanului vasului Speranța din ”Toate pânzele sus” rămăsese singur, după ce, în urmă cu aproape zece ani, cea de-a patra soție, marea iubire a vieții lui, a murit.

Cea care l-a învățat pe Ion Besoiu să respecte femeile a fost mama actorului. Besoiu a povestit un episod emoționant din copilărie, care l-a marcat pentru totdeanuna. ”O verişoară de-a mea născuse şi mama m-a dus la ea la spital, să vedem copilul. Am trecut prin faţa sălii de travaliu şi am auzit nişte urlete îngrozitoare. Mama m-a ţinut acolo mult timp, deşi mi-era frică. Mi-a zis atunci să învăţ de ce trebuie să respect o femeie. Pentru mine, femeile sunt ceva extraordinar. Oamenii greu găsesc sufletul-pereche. Şi dacă îl găseşti trebuie să ştii să-l ţii lângă tine”, a declarat actorul cu câțiva ani în urmă, pentru revista Taifasuri.

Prima soție, o cântăreață

Ion Besoiu s-a căsătorit prima oară când avea numai 23 de ani. Aleasa a fost o cântăreață foarte talentată, de care s-a despărțit însă foarte curând după nuntă. Au urmat alte trei căsnicii, iar ușurința cu care actorul ajungea la altar a fost ironizată de-a lungul timpului de Besoiu însuși. ”Când o prezint (pe ultima soție, n.r.) unei cunoștițe, zic: «Ea este penultima mea soție»”, a declarat cu ani în urmă actorul, vorbind despre cea care avea să rămână iubirea vieții lui, Luminița Besoiu.

Cea de-a treia soție i-a dăruit o fiică

Actrița Emilia Dobrin (68 de ani) a fost cea de-a treia soție a lui Ion Besoiu, femeia care l-a făcut tată pe căpitanul Lupan din ”Toate pânzele sus”.


    Emilia Dobrin i-a dăruit actorului o fiicăfoto: arhivă personală
Emilia Dobrin i-a dăruit actorului o fiicăfoto: arhivă personală

Ioana Besoiu, fiica Emiliei Dobrin și a lui Ion Besoiu, o femeie foarte frumoasă, a ținut prima pagină a publicațiilor mondene în ultimii doi ani din pricina căsniciei cu Marius Ciocodan, un băiat de bani gata care nu i-ar fi tocmai fidel.

Emilia Dobrin este în prezent căsătorită cu regizorul Alexandru Dabija.

Cea de-a patra soție, o filoloagă care l-a cucerit pentru totdeauna

Luminița Besoiu a fost ultima și cea mai mare iubire a actorului. S-a îndrăgostit de ea la maturitate, când avea 61 de ani, a curtat-o asiduu, dar nu cum se întâmplă de obicei, cu flori sau ciocolată, ci cu câte o legătură de mărar sau de pătrunjel, ba chiar cu câte un carton cu oua, pentru că ”în viață trebuie să te faci util”.


    Ion Besoiu, alături de Luminița, cea de-a patra soțiefoto: arhivă personală
Ion Besoiu, alături de Luminița, cea de-a patra soțiefoto: arhivă personală

„Luminiţa Besoiu. Aşa se numea soţia mea. Era un om extraordinar, de o frumuseţe fizică şi spirituală ieşită din comun, cu o imensă influenţă benefică asupra mea. Avea mare grijă ce să aleg şi la ce să renunţ. A lucrat în televiziune. Era sufletul meu“, spunea Ion Besoiu la un an după ce marea lui iubire trecuse în neființă.

Luminița Besoiu a murit în 2007. Profesoară de franceză și italiană, soția marelui actor a lucrat în televiziune, în spatele camerelor de filmat. O femeie discretă, pe care admiratorii lui Besoiu ajunseseră s-o cunoască doar din povestirile acestuia și pe care maestrul a iubit-o enorm.

De altfel, Besoiu a avut grijă să-și pregătească locul de veci lângă mormântul Luminiței, pe Aleea Artiștilor din Cimitirul Bellu din București. Ion Besoiu a murit miercuri, 18 ianuarie, la Institutul C. C. Iliescu din Capitală.

image
image
image
image
image
image
banner zurli png
banner sonia trifan png
banner Anamaria Ferentz png
Theo Rose si Denis Hanganu Clanul Foto Pro TV  jpg
"Sunt eu atât de fericită!", a mai completat Octavia Geamănu
banner irinel columbeanu png
Harra Carmen jpg
banner gabriela cristea png
image
actualitate.net
image
actualitate.net