EXCLUSIV: Marcel Toader, datorii de 35.000 lei la întreţinere

toadermare7676.jpg

Marcel Toader e foarte mândru de apartamentul lui, dar ascunde faptul că nu-şi plăteşte întreţinerea de aproape 4 ani

Şi-a pus tot blocul în cap! Vecinii sunt foc şi pară pe Marcel Toader pentru că nu şi-a mai plătit întreţinerea de aproape patru ani. Afaceristul are o datorie de 35.000 de lei şi a fost dat în judecată de Asociaţia de proprietari care a şi câştigat procesul. Dacă nu va achita, Toader riscă să-şi piardă apartamentul.

Îşi face apariţia îmbrăcat la patru ace şi la volanul unui autoturism Mercedes, de lux, însă nu-şi plăteşte întreţinerea. De ani buni Marcel Toader (54 de ani) locuieşte într-un apartament cu două camere, situat în centrul Capitalei, pe strada Brezoianu, nr. 10, care a fost achiziţionat pe firma sa ”SC BleuCiel SRL” al cărei principal domeniu de activitate era construcţia de piscine. Din 2013, el nu şi-a mai plătit întreţinerea, astfel că în prezent figurează la avizierul blocului cu o datorie de 35.125 de lei, echivalentul a circa 8.000 de euro. Supăraţi, vecinii l-au dat în judecată anul trecut pe Toader şi firma Blue Ciel, când datoria era de 20.000 de lei.

Magistraţii de la Judecătoria Sector 5 le-a făcut dreptate. L-au somat pe fostul soţ al Gabrielei Cristea şi al Mariei Constantin să achite cât mai repede datoria şi întreţinerea la zi către Asociaţia de proprietari, dar iată că fostului rugbist nu i-a păsat de lege şi nu a plătit nimic. ”Îl cunoaştem pe vecinul nostru care figurează cu cea mai mare datorie din tot blocul, că doar îl vedem în fiecare seară frecând canapelele pe la emisiuni. Din păcate toţi avem de suferit din cauza lui. Fondul de rulment se blochează acolo. A făcut asociaţia proces, s-a dat o decizie, dar iată că domnul refuză să plătească în continuare. Nu i-o fi ruşine? Acum datoria a ajuns la 35.000 de lei şi sunt şanse să rămânem fără apă caldă sau căldură. Sper totuşi ca administraţia să găsească o soluţie”, a declarat pentru Click! una dintre vecinele lui Marcel Toader, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. În vara aceasta vecinii i-au mai făcut un proces rău-platnicului, iar în august Marcel Toader a aflat că urmează să fie executat silit dacă nu îşi plăteşte restanţa uriaşă.

Dacă nici de data aceasta Toader nu va achita, bunurile aflate pe firma Bleu Ciel, adică apartamentul, dar şi maşina Volvo XC 90 care a rămas la Gabriela Cristea după divorţ, urmează să fie vândute la licitaţie.

”Suntem în litigiu. Voi face acţiune în instanţă, pentru că în urmă cu doi ani şi jumătate eu am investit 9.000 de lei în reparaţia ţevilor comune. Ei m-au pus să sparg, eu am plătit, dar m-am trezit apoi cu vecinii care au spus că de fapt sunt ţevile mele, nu  ţevile comune. În primă instanţă, înainte să plec în «Ferma vedetelor», eu am câştigat, dar au profitat când eram acolo şi au continuat procesul. Neputând să mă prezint, am pierdut. Degeaba cer executare silită pentru că firma Bleu Ciel se află în insolvenţă. Nu au ce să ia”, a declarat Marcel Toader, pentru Click!

A felicitat-o pe Cristea că a devenit mamă

Zoom
Victoria a primit nota 10

 

După ce au împărţit câţiva ani de căsnicie şi reprize de scandal pe la televiziuni, Marcel Toader pare că a îngropat securea războiului şi a transmis un mesaj emoţionant fostei sale soţii, după ce aceasta a născut. „Mă bucur pentru ei! Sper să fie sănătoasă şi ea, şi fetiţa! Pentru ei, este, cu siguranţă, un vis împlinit. Le doresc tot binele din lume”, a declarat Marcel Toader pentru Spynews. 

Zoom
Gabriela Cristea

 

Sâmbătă, 23 septembrie, în jurul orei 14:00, într-o clinică privată din Capitală, Gabriela Cristea a născut o fetiţă perfect sănătoasă care a primit nota 10 din partea medicilor, și căreia i-au pus numele Victoria.

Maria Constantin a băgat divorț de el

Zoom
La notar, Maria Constantin s-a trezit singură

 

La începutul acestei luni, Marcel Toader a anunțat că divorțează de Maria Constantin pentru că aceasta i-ar fi fost infidelă. La data de 13 septembrie cei doi trebuiau să se prezinte la notar pentru a pune capăt unei căsnicii de doi ani și o relație de patru ani, dar iată că Marcel nu s-a mai prezentat pentru a semna certificatul de divorț. În schimb, Maria a primit în original certificatul de căsătorie și a făcut cerere către tribunal pentru separarea legală. Pe 21 noiembrie, cei doi au primit termen de la Judecătoria Sectorului 5, urmând să se prezinte avocații lor. Cei doi au specificat că nu se vor prezenta la tribunal.

Citește și