Dorian Popa iese în oraș cu mămica profesoară

Ultima actualizare:

    Luminița, mama lui  Dorian Popa, a fost  solistă a Teatrului  Liric din Constanța
Luminița, mama lui Dorian Popa, a fost solistă a Teatrului Liric din Constanța

Dorian Popa (28 de ani) a participat recent la lansarea cărţii Luminiţei Nicolescu, volum inspirat din aventura trăită acum doi ani, în jungla africană, pentru show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” (Pro TV).

Cunoscutul solist, jurat la emisiunea „Next Star” (Antena 1), a venit la eveniment însoţit de mama lui, Luminiţa Popa, soprană şi cadru didactic. Femeia ne-a povestit ce emoții a trăit când îl vedea pe Dorian la televizor, în show-ul extrem de la PRO TV.

„Îl admiram pentru curaj, însă nimeni nu ştia ce era în inima mea. Îmi creștea tensiunea când îl vedeam. În adolescenţă voiam să devină tenor şi abia după ce a început proiectul «Pariu cu viaţa» mi-a spus că el nu e cu muzica clasică. Apoi am aflat, de la fostele lui colege de liceu, că le cânta în pauzele dintre ore. El era disciplinat, a dat la ASE, a cochetat şi cu modellingul, dar nu-i ieşea. Acum face de toate”, ne-a povestit mama lui Dorian, care s-a mutat în Bucureşti.

Mama lui Dorian a predat canto clasic la Colegiul Național de Arte “Regina Maria” din Constanța și a fost solistă a Teatrului Liric din Constanța.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
image
actualitate.net
image
actualitate.net