Cum a petrecut Roxana Nemeş prima zi de primăvară

Ultima actualizare:

    Roxana Nemeş a cântat de 1 Martie la RomaFoto: arhiva personală
Roxana Nemeş a cântat de 1 Martie la RomaFoto: arhiva personală

Venirea primăverii a prins-o pe Roxana Nemeş la Roma. Cântăreaţa a avut o călătorie în interes priofesional, dar a vizitat şi câteva obiective turistice. Invitată să susţină un concert, blondina a vizitat şi cele mai importante obiective turistice.

Roxana Nemeş a fost invitată specială la spectacolul organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României în Italia, iar prestaţia ei a fost una extraordinară. Peste 7.000 de oameni au aplaudat-o timp de 45 de minute în picioare.

Solista a avut timp să viziteze câteva obiective turistice
Solista a avut timp să viziteze câteva obiective turistice

"M-am simţit foarte bine la Roma! Atmosfera a fost caldă, primitoare, iar melodiile mele au ajuns la sufletul spectatorilor. Am fost onorată că am fost invitată să reprezint România la acest eveniment şi sper să revin cât mai repede pe această scenă! Totul a fost fantastic”, a declarat cântăreata. După concert, blondina a mai rămas o zi în Cetatea Eternă şi a vizitat câteva puncte importante din oraş.

Roxana Nemeş a îmbinat utilul cu plăcutul la Roma
Roxana Nemeş a îmbinat utilul cu plăcutul la Roma

“Am reuşit să văd Colosseum-ul, Capela Sixtină şi Piaţa Spaniei, iar la final, am aruncat un bănuş şi în Fontana di Trevi. Roma mi s-a părut un loc special, mai ales că era şi 1 Martie, mirajul a fost superb”, a mai spus cântăreaţa. După prestaţia din Italia, Roxana a revenit în România pentru a se pregăti intens în vederea spectacolului de la 14 Martie, unde va cânta în deschiderea concertului lui Jencarlos Canela, starul latino al momentului. “Mă bucur că am fost aleasă să fiu în acest spectacol international şi sper ca programul pe care îl voi face atunci să fie pe placul celor care vor ajunge la eveniment”, a conchis Roxana.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net