Ce nepot frumos are Moculescu! E singura amintire de la fiul mort în Germania

12046608_1047033641993663_6257025120969100161_n.jpg

Horia Moculescu, Moculescu fiu, fiul lui Moculescu a murit, nepot, Nidia Moculescu, tragedie
Are 80 de ani în buletin, dar un suflet tânăr

Horia Moculescu (80 de ani) a suferit enorm când a aflat, în 2008, că fiul său, Ion, a murit la numai 31 de ani, după ce s-a prăbușit pe caldarâm, de la etajul 5 al unui bloc din Berlin. Singura alinare a vestitului compozitor este însă Leon, nepotul său stabilit în Germania, și pe care îl așteaptă vara viitoare, la București.

Compozitorul Horia Moculescu a trecut, în viață, prin multe necazuri. N-a avut noroc în dragoste, bifând patru divorțuri, a trecut prin războaie grele cu ultima soție, Mariana Moculescu, fiul său a murit, iar problemele cardiace nu-i dau pace. Deși are 80 de ani, marele artist continuă totuși să fie activ pe plan artistic, fiind un tată și un bunic de nota zece. Decesul lui Ion Moculescu a fost însă cea mai grea lovitură pe care i-a dat-o viața. Acesta își mai alină dorul de băiat cu fiul acestuia, Leon. Un adolescent frumos foc, care dă gata orice fată cu ochii lui de un albastru aproape ireal:

Horia Moculescu, Moculescu fiu, fiul lui Moculescu a murit, nepot, Nidia Moculescu, tragedieZoom
Leon este un tânăr frumos-foc. Aici, alături de mătuşa Nidia

”Nepotul meu este un băiat foarte frumos și bun, este singura amintire de la fiul meu, care a murit în urmă cu nouă ani. Leon are 19 ani, locuiește în Germania și este în ultimul an de liceu. A fost în România doar când era bebeluș, avea doar vreo trei luni, însă mi-a promis că mă va vizita anul viitor, la București. Cântă, ca mine, la pian, dar e mai degrabă pasionat de dans modern. Cunoaște puțin limba română, vorbește cam stâlcit, dar ne înțelegem, am vorbit la telefon și acum câteva zile. Fetele sunt înnebunite după el”.

Horia Moculescu, Moculescu fiu, fiul lui Moculescu a murit, nepot, Nidia Moculescu, tragedieZoom
Ionuţ, fiul lui Moculescu, a murit în 2008
foto: arhivă personală

Mariana Moculescu ne-a vorbi în urmă cu câțiva ani despre fiul lui Horia, pe care l-a îngrijit ca o adevărată mamă: ”Ion nu s-a sinucis, așa cum s-a zvonit, a fost un accident. El fusese diagnosticat cu Hepatita C, făcea tratament cu Interferon, dar și cu alte pastile, care l-au băgat în depresie. În  acea seară, el a vrut să repoziționeze antena tv de pe balcon, dar pentru că era foarte amețit, din cauza tratamentului, s-a dezechilibrat și a căzut de la etajul 5”. Dar el avusese probleme de sănătate încă de la naștere: ”Fiul lui Moculescu se născuse aproape orb. Purta ochelari fumurii, căci cu un ochi nu vedea absolut deloc, iar la celălalt avea dioptrii -13, adică enorm. S-a chinuit toată  viața cu vederea, a fost operat de câteva ori în Germania, unde locuia cu mama lui, Ana Maria. Toate cheltuielile au fost suportate de tatăl său vitreg, Klaus Carmienke, arhitect de profesie, care l-a ținut și la studii, în Berlin. Horia îmi zicea adesea că se simte prost că de fiul lui are grijă altcineva. Ionuț era un bărbat foarte deștept, a făcut Politologie, avea și doctoratul luat”, ne-a mai dezvăluit Mariana Moculescu.

Horia Moculescu, Moculescu fiu, fiul lui Moculescu a murit, nepot, Nidia Moculescu, tragedieZoom
Nidia şi tatal ei au o relaţie perfectă

Ionuț trăise în Germania o mare decepție amoroasă: ”Se îndrăgostise, înainte să se îmbolnăvească de Hepatita C, de o balerină cu zece ani mai mare decât el, însă mama lui nu a fost de acord cu această relație. Prin urmare, balerina l-a părăsit pe Ionuț, iar când a plecat l-a luat cu ea și pe fiul lor, Leon”, a mai adăugat Mariana.

Nidia a suferit enorm când a aflat că fratele său a murit

Nidia Moculescu, fiica lui Horia și a Marinei Moculescu, a avut o relației foarte bună cu Ionuț, iar la aflarea veștii că fratele ei iubit a murit, a fost la un pas de leșin. ”Nidia era încântată de Ionuț, el o răsfăța, păstrau legătura și după ce el se mutase la Berlin. Când a murit, fiica mea a fost devastată, pentru că Ionuț era un tip deștept și amuzant, iar ei îi făcea mare plăcere compania lui”, a mai povestit Mariana Moculescu pentru Click!  

Citește și