Ce intens a trăit Stela Popescu ultimele zile din viață!

Ce ironie amară! De parcă ar fi simțit că timpul nu mai e de partea ei, Stela Popescu a trăit la maximum ultimele zile, bifând, în doar două săptămâni, apariții mondene cât pentru trei luni. A strălucit la prezentarea de modă a Lizei Panait, la filmările pentru emisiunea lui Dan Negru, dar și la Gala „Celebrity Awards”, ultimul eveniment la care a fost aplaudată.

Pe 9 noiembrie a filmat cu Dan Negru la Antena 1

stela popescuZoom
A filmat alături de Dan Negru pentru emisiunea "Guess My Age"
Foto: Facebook

 

Dan Negru a fost șocat la aflarea știrii că Stela Popescu a părăsit această lume, cu atât mai mult cu cât au filmat împreună, în urmă cu două săptămâni, pentru noua emisiune de la Antena 1, “Guess my age”: “Probabil a fost ultima emisiune de televiziune din viața ei. M-a și certat atunci: <Iar ai slăbit. Ești ca o grisină!>, m-a luat în șuturi de cum m-a văzut. Ca o premoniție , show-ul pentru care am filmat se numește <Guess my age> (Ghicește-mi vârsta). Pentru ca nimeni nu-i dădea 80 de ani!”. Imaginile vor fi difuzate în luna ianuarie, odată cu debutul noii producții tv. Dan o aștepta pe 12 decembrie și la filmările pentru Revelion: ”Am avut-o pe Stela la toate edițiile de Revelion, de-abia aștepta să filmăm din nou. Purta mereu tocuri, era elegantă. Emisiunile de divertisment sunt mai sărace fără marea stea a comediei românești”, ne-a spus Dan Negru. 

Pe 13 noiembrie se plângea Roxanei Iliescu că este obosită

stela popescuZoom
La lansarea colecției Lizei Panait

 

Roxana Iliescu a întâlnit-o la o prezentare de modă: ”Lansarea colecției Lizei Panait mi-a adus-o în viață pe Stela Popescu! La distanță de un scaun îmi tot povestea că a mâncat slănină cu prietena ei de la Cluj și că ar vrea să bea apă! Era obosită, dar își promisese să se odihnească. S-a ținut de promisiune”.

Pe 21 noiembrie dimineață i-a spus unei vecine că nu se simte bine

Una dintre vecinele Stelei Popescu a povestit joi, la PRO TV, că a stat de vorbă câteva momente cu Stela: ”Ea era mai vorbăreață de fel, dar zilele trecute părea obosită. Joi, pe la orele prânzului, m-am uitat spre casa ei și mi s-a părut ciudat că lumina era aprinsă în toată casa, în condițiile în care ea avea grijă mereu să le stingă, la primele ore ale dimineții”. 

Pe 21 noiembrie, discurs incoerent la Gala „Celebrity Awards”

stela popescu

 

Evenimentul respectiv a născut o grămadă de controverse și este ultimul la care am văzut-o în viață pe Stela Popescu. În plus, acolo s-au văzut primele semne ale AVC-ului (atac cerebral vascular), aceasta fiind cauza morții actriței, după cum au anunțat ieri medicii legiști. Stela Popescu a urcat pe scenă pentru a-și ridica premiul, însă a ținut un discurs incoerent și afișa o stare de slăbiciune fizică vizibilă.

“Eu am venit acum nu pentru că eu sunt neorganizată, că voi sunteți. De 20..50..20 și... am văzut acasă, toată casa mea, v-am văzut pe voi, pe băieței, pentru că ei nu m-au chemat. Eu n-am chemat. N-a venit. De ce m-ați chemat, mă, dacă m-ați chemat? M-ați zăpăcit toți”, acestea sunt ultimele vorbe pe care ni le-a transmis Stela. Claudiu Constantin, prezentatorul evenimentului de marți, a povestit ieri, la Antena 1, ce s-a întâmplat pe scenă: ”Am simți-o vulnerabilă, slăbită, i-a căzut premiul din mână. Nu m-a lăsat să-l ridic, m-a apucat de mână și m-a ținut strâns. Apoi, părea că și-a revenit, a fost dusă la masă, aplauda premianții. Părea că se simte mai bine. Nu mi-am dat seama că poate fi ceva greu, m-am luat cu treabă”. 

Pe 22 noiembrie a vorbit și cu Alexandru Arșinel

Alexandru Arșinel a declarat joi: ”Cu Stela vorbeam în fiecare zi, ultima oară am discutat despre spectacolul pe urma urma să-l susținem în Spania (n.r. pe 2 și pe 3 decembrie). Era bine, nu s-a plâns niciodată de ceva grav, ba chiar mă mai certa pe mine când îi spuneam că mă doare câte ceva”.

Pe 22 noiembrie, la orele prânzului, s-a plâns Mihaelei Șerban

”Am vorbit miercuri cu ea, Stela confundase evenimentele, credea că vine la evenimentul meu, adevărata Gală Femei de Succes, însă marți seară a nimerit la altul, cam cu același nume, crezând că eu am pus pe cineva să o invite”, a scris Mihalea Șerban pe Facebook. 

Pe 23 noiembrie, Stela Popescu a fost găsită decedată în locuința sa

Actriţa a murit din cauza unul accident vascular cerebral masiv şi era decedată de aproximativ 12 ore când a fost găsită, se arată în raportul oficial al medicilor legiști. Pe 21 decembrie ar fi împlini 82 de ani.

kalapod.ro

Citește și