m.click.ro

top sombra

Annes şi-a luat «bodyguard» canin

“Kim are parte de toată  dragostea de care are nevoie”,  spune solista Annes

“Kim are parte de toată dragostea de care are nevoie”, spune solista Annes

Implicată într-o relaţie de peste 12 ani cu impresarul Dan Anghel, cântăreaţa Annes a simţit, acum un an, nevoia de a fi protejată, şi nu doar de logodnicul ei. Aşa avea să-l întâlnească pe Kim, un Amstaff de 40 de kilograme.

Pentru că patrupedul ei e de talie mare, Ana Constantin, alias Annes, recunoaşte că a fost intimidată, la început, de el: "Mi se părea că arată ca o panteră neagră. În joacă, m-a izbit de câteva ori de perete".

Până când cuşca lui a fost gata, Kim a avut "domiciliul" chiar în casa blondinei. În această perioadă, cei doi au avut suficient timp să se acomodeze cu noua situaţie.

"Am remarcat că este un câine ascultător. Se ataşează repede de stăpân şi de teritoriul lui", spune Annes.

Pentru că este impulsiv, solista evită să îl ia în călătorii: "Este încă în perioada cursurilor de dresaj. E un câine de apărare destul de mare, are aproape 40 de kilograme. Nu e uşor de stăpânit".

În ciuda faptului că pare un patruped pe care ar fi mai bine să îl eviţi, Kim e foarte ataşat de Annes. "Îmi amintesc faptul că într-o zi eram foarte tristă şi plângeam. Kim a venit lângă mine şi mi-a strâns picioarele cu lăbuţele, apoi m-a mângâiat cu capul", povesteşte vedeta.

Despre accesorii scumpe nici nu se pune problema. "Mi se pare o tâmpenie ca un câine de talia lui să poarte pietre Swarovski. Dar îi cumpăr curele şi jucărioare", ne-a mărturisit Annes.

La capitolul socia­bilitate, se pare că solista a întâmpinat unele probleme cu Amstaff-ul ei: "Nu prea ştie să fie prietenos cu alţi câini".



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    TOP STIRI

    404 Not Found

    Not Found

    The requested URL /box/mostGlobalClick was not found on this server.

    Additionally, a 404 Not Found error was encountered while trying to use an ErrorDocument to handle the request.

    widget anuntexpres.ro - 5 articole

    Trimite unui prieten!




    top down