Andreea Bălan, în pericol să-şi piardă iubitul

Ultima actualizare:

    Zilele trecute, după întoarcerea  din Thailanda, Andreea Bălan s-a vopsit mov-lavandă
Zilele trecute, după întoarcerea din Thailanda, Andreea Bălan s-a vopsit mov-lavandă

India nu mai e tărâm interzis pentru românii care vor carieră acolo, iar Iulia Vântur e primul exemplu care ne vine în minte. Ce-i drept, blondei i s-au deschis uşile şi datorită iubitului ei, star-ul Salman Khan. Dar din urmă vine tare şi actorul George Burcea, pe care iubita Andreea Bălan s-ar putea să-l vadă cu porţia în viitor. E cerut cu disperare la Bollywood.

Abia întors din vacanţa de o lună, pe care a petrecut-o cu Andreea Bălan (31 de ani) în Asia, actorul George Burcea (28 de ani) a şi intrat în pâine şi lucrează deja pentru al doilea film indian. Propunerea a venit după ce, în vara anului trecut, tânărul a fost distribuit într-un rol secundar în comedia “Singh Is Bliing”, care a avut încasări de milioane de dolari şi care a fost realizată de celebrul regizor indian Prabhu Deva. Pelicula, filmată în România, la Bâlea Lac, Castelul Corvinilor şi Transfăgărăşan, a avut premiera la Bollywood pe 2 octombrie 2015 şi a primit numai cronici pozitive.

Aşadar, iubitul Bălancei e pe val şi îşi face, uşor-uşor, intrarea în lumea pestriţă şi opulentă a filmelor indiene. În prezent, George se află la Sibiu, unde au fost amplasate platourile de filmare pentru noul proiect, al cărui titlu e încă ţinut la secret. Noi o sfătuim pe Andreea să fie cu ochii în patru, ca nu cumva să i-l sufle pe George vreo indiancă mai înflăcărată. Şi asta pentru că, încă de anul trecut, frumuşelul brunet şi-a făcut destule fane în India, care acum îl urmăresc constant pe reţelele de socializare. Iar lui chiar îi plac aceste noi provocări în carieră, după cum însuşi declară.

Pelicula «Singh is Bliing»  a fost filmată în România. Aici, o scenă de la Castelul Corvinilor
Pelicula «Singh is Bliing» a fost filmată în România. Aici, o scenă de la Castelul Corvinilor

George Burcea, alături de  actorul indian Kay Kay Menon
George Burcea, alături de actorul indian Kay Kay Menon

“Timp de o lună am avut şansa să colaborez cu cei mai mari actori şi producători de film din India. Am avut replici în limba hindi şi am învăţat multe despre industria bollywoodiană. Personajul interpretat de mine era omul de încredere şi bodyguard-ul actorului principal din film. Mi-a plăcut mult scenariul, pentru că eu eram «băiatul cel rău»”, ne-a declarat George despre experienţa de anul trecut. În comedia “Singh Is Bliing” a jucat şi superba actriţă britanică Amy Jackson, o răsfăţată a filmelor indiene şi care, cu apariţia ei, taie răsuflarea oricărui mascul. Altfel, pe lângă filmările respective, George Burcea mai are un proiect de suflet. Pe 11 februarie, de la ora 18.00, îşi va lansa noul volum de versuri, care se numeşte “Un strop de culoare”. Lansarea va avea loc joi, în Bucureşti, la Palatul Copiilor.

În primul său film indian, iubitul Andreei Bălan a avut rol de băiat rău
În primul său film indian, iubitul Andreei Bălan a avut rol de băiat rău

Cum a început povestea cu Andreea Bălan

George Burcea
George Burcea

Cei doi s-au cunoscut în noiembrie 2014, când Andreea Bălan a realizat filmările pentru videoclipul piesei „Rece”. Atunci l-a cunoscut pe George Burcea, care în clip joacă rolul iubitului solistei. Pe platourile de filmare, între cei doi s-a înfiripat o prietenie frumoasă, care apoi s-a transformat într-o poveste de dragoste. Formează un cuplu din iulie 2015, dar au recunoscut în mod public relația abia o lună mai târziu. În ianuarie, ei au petrecut o vacanţă de vis în Thailanda.

Şi sexy-Vântur a fascinat Bollywood-ul

Iulia Vântur a debutat la Bollywood  în martie 2014, în pelicula „O Teri»
Iulia Vântur a debutat la Bollywood în martie 2014, în pelicula „O Teri»

A fost de ajuns să-şi unduiască fesele şi să-şi scuture sânii de două ori, ca să aibă Bollywood-ul la picioare. Iulia Vântur e o adevărată bombă-sexy în filmul indian „O Teri», peliculă lansată în martie 2014. Deşi în film are un rol episodic, în care doar cântă şi dansează, ea este pentru indieni o prezenţă extrem de exotică şi apare pe toate posterele oficiale, alături de actorii principali.

image
image
image
image
image
image
casa adela popescu colaj jpg
banner catalin dobrescu oana radu png
tavi clonda si gabriela cristea e1676360535995 jpg
banner rona hartner png
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
image
actualitate.net
image
actualitate.net