Laurette: «Regret că mi-am pus silicoane înainte de sarcină»

Ultima actualizare:

    Mihai
Mihai

Laurette Atindehou s-a hotărât să-şi pună, în septembrie, implanturi noi de silicon de 600 ml. Mulatra este la a doua intervenţie chirurgicală de acest gen.

Vedeta a decis să facă acest pas, deoarece după sarcină sânii ei s-au lăsat foarte mult. Se pare că acesta nu va fi singura operaţie la care va recurge modelul în toamna acestui an.

Laurette regretă că şi-a pus silicoane înainte de sarcină şi le sfătuieşte pe reprezentantele sexului frumos să aştepte până după ce nasc primul copil şi apoi să apeleze la medicul estetician."O să-mi fac nişte schimbări, dar în toamnă, nu acum. Trebuie să merg la medic să fac nişte măsurători, să vedem ce implant îmi trebuie. Sânii s-au lăsat foarte mult.  Am mai trecut prin această operaţie şi nu îmi este frică. La toamnă vreau să intru în revizie totală. Vreau să-mi stea sânii mai fermi. Dacă ştiam că am să rămân însărcinată îmi făceam operaţia după sarcină. Regret că mi-am pus silicoane înainte de sarcină. Vreau un implant pe viaţă. Momentan nu mai vreau să fac alt copil, dar cine ştie peste câtiva ani, poate îi fac un frăţior Serenei", a declarat Laurette la emisiunea Poveştiri adevărate de la Acasă TV.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
front 1 jpg
primul caz de arest la domiciliu decis de judecatoria buftea 18473267 jpeg
colaj casa (42) jpg
colaj casa (41) jpg
patient spital operatie istock jpg
capsuni adobestock jpg
Kefalonia, Grecia FOTO Shutterstock
pexels man 1846050 jpg
image
image