VIDEO CUMPLIT! Daniel Onoriu, la un pas de moarte, pe patul de spital! Mesajul crunt pentru cel care l-a adus în aşa hal!

Ultima actualizare:

Accidentul a avut loc pe Calea Moşilor, în Bucureşti, unde a fost lovit puternic de un autovehicol, el aflându-se pe motocicleta sa. Onoriu a ajuns la spital după ce Anda Adam i-a acordat primul ajutor şi a sunat la salvare.

Pilotul a stat în comă câteva zile şi a fost nevoie de 20 de intervenţii chirurgicale ca să nu moară. Rememorând acest tragic episod din viaţa sa, Daniel Onoriu i-a transmis un mesaj dur celui care l-a adus în acea stare.

«Domnule preot: Persoana din filmulet sunt eu, Daniel Onoriu. Cam asa aratam in 2006 dupa accidentul facut din cauza ca nu mi-ai acordat prioritate. Cred ca meritam macar un telefon sa-mi spui ca iti pare rau pentru chinurile prin care am trecut datorita tie. In primul rand pentru ca suntem oameni, in al doilea rand pentru ca esti slujitorul Domnului. Daca faceai asta iti jur ca te iertam si nu-mi mai cautam dreptate pentru chinurile mele. Sper sa vada si judecatorul care se ocupa de caz acest filmulet si sa-mi faca dreptate», a scris Daniel Onoriu pe Facebook, în dreptul videoclipului de mai jos.

VIDEO

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
man 979980 1280 jpg
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net