m.click.ro

top sombra

A înnebunit Ţânţăreanu?A lăsat gravidă o puştoaică de 20 de ani

Elena Matei

Elena Matei

Bolnav de cancer la colon, Cristian Ţânţăreanu nu se lasă deloc pradă depresiei şi, mai nou, vrea cu orice preţ să-şi demonstreze, la cei 65 de ani, virilitatea. Astfel, a găsit-o pe Marilyn Monroe de România, o tânără dornică de afirmare, pe care susţine, mai nou, că a lăsat-o şi însărcinată. Aşadar, excentricul om de afaceri va deveni iarăşi tătic. Nu a spus a câta oară, căci "sunt foarte mulţi de care nu se ştie", a declarat miliardarul la Kanal D.

Iubita lui Cristian Ţânţăreanu, cântăreaţa Elena Matei, a făcut anunţul în cadrul emisiunii Şuetă cu Bahmu. Omul de afaceri a confirmat vestea. "Sunt foarte bucuros. Îmi asum răspunderea, nu sunt un tip care să fugă de responsabilităţi, a declarat acesta.

Însă Ţânţăreanu nu este încă un om fără obligaţii. "Ea este o femeie liberă, eu de-abia mi-am depus actele de divorţ şi încă nu sunt liber", a mai spus acesta.

Şi pentru că showbizul şi maternitatea nu se împacă foarte bine, viitorul tătic a anunţat că Elena va renunţa la muzică şi se va va dedica familiei.

"Chiar am avut astăzi o discuţie, va părăsi domeniul ăsta, va deveni femeie de casă, cu responsabilităţi. Nu mai are nevoie să câştige din showbiz. Pentru zece generaţii de acum încolo are tot ce-i trebuie", a încheiat miliardarul, diagnosticat cu cancer de colon în august 2009.

Femeia care pare să-l fi pus pe jar pe miliardarul de la Corbeanca are doar 20 de ani şi este originară din Chişinău. Cristian Ţânţăreanu a întâlnit-o, acum doi ani, la o emisiune la TVR. Orbit de frumuseţea blondei, acesta a uimit pe toată lumea când a declarat, în martie 2008, că divoţează de nevasta sa, Melania.

Totul s-a dovedit a fi doar o glumă, când soţia miliardarului a infirmat divorţul, precizând că acesta vrea doar să o ajute pe tânără să se lanseze în lumea muzicală.

Lunile trecute, însă, blonda a început din nou să-i facă declaraţii de amor nebun, în direct, pe la emisiuni, lui Ţânţăreanu, totul culminând cu vestea că ar fi însărcinată cu miliardarul. "Am rămas gravidă. Sunt în două luni. Este un bărbat viril, în ciuda bolii pe care o are. Nu are nevoie de Viagra, să ştiţi", ne-a declarat blonda.

La rândul lui, miliardarul i-a ţinut şi el isonul: "Aşa mi-a spus iubita mea, că este gravidă. Dacă ea minte, mint şi eu. Nu pot să spun că mă bucur, dar nici rău nu îmi pare. Ce să fac acum, să omor un suflet nevinovat? Am avere, am case, are unde să crească copilul. Dacă mă deranjează că nu am sa fiu un tată tinerel? Nu. Păi, are el Mădălin Ionescu amantă tânără. Păi ce, eu sunt mai prost? Eu sunt mai tare ca el, i-am turnat şi un copil amantei".

Nici nu a anunţat bine că ar fi însărcinată, că Elena şi-a făcut băgăjelul să se mute la vila miliardarului de la Corbeanca.  Tânăra este în ultimul an la un liceu din Capitală.

Mai citeşte:

Ţânţăreanu: «N-am calculator, că nu ştiu să umblu pe el. E ca un televizor cu butoane, nu?» - VIDEO

Nepoata lui Năstase: «Îl vindec pe Tânţăreanu de orice boală»

Tânţăreanu îşi pregăteşte înmormântarea şi i-a luat soţiei un Bentley negru

Ţânţăreanu: «Sexul de dimineaţă este cel mai bun!»

Operat de cancer, Ţânţăreanu se tratează cu se

Elena este o prezenţă obişnuită în vila de la Corbeanca a miliardarului

Tânăra a fost  surprinsă zilele trecute ieşind dintr-o clinică de ginecologie



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    TOP STIRI

    404 Not Found

    Not Found

    The requested URL /box/mostGlobalClick was not found on this server.

    Additionally, a 404 Not Found error was encountered while trying to use an ErrorDocument to handle the request.

    widget anuntexpres.ro - 5 articole

    Trimite unui prieten!




    top down