Citeşte şi:
Blonda vrea să-l facă gelos, Bote nu exclude împăcarea VIDEO
Cătălin este foc şi pară că se află, pentru a doua oară consecutiv, la duel. Designer-ul îşi doreşte cu ardoare să câştige lupta cu Iuliana Luciu şi Grigore, însă problemele de sănătate i-ar putea crea mari probleme.
Bote ocupă de la distanţă locul întâi în topul accidentaţilor, dar face eforturi să reziste cu stoicism celor zece ore de repetiţii zilnice.
„M-am paradit de tot. Mai întâi am avut probleme cu genunchiul, acum am un deget dat peste cap. Mă dor coastele, iar săptămâna trecută am căzut şi am avut probleme cu spatele şi cu genunchiul. Am şi vomitat trei zile consecutiv, iar acum sunt răcit cobză. M-a tras curentul, căci am ieşit transpirat", a povestit Bote, pentru Click!
Medicii de la Buftea îl îndoapă pe designer cu o multitudine de calmante şi cu vitamine, pentru a-l pune pe picioare.
Potrivit unor surse din anturajul lui Bote, designer-ul a negociat la sânge onorariul şi a reuşit să scoată de la organizatori suma-record de 80.000 de euro, indiferent de cât rezistă în concursul "Dansez pentru tine". O mare parte din bani o va dona copiilor săraci.
Iuliana, condamnată la duel de ziua ei
Deşi vineri şi-a serbat ziua de naştere, Iuliana Luciu a terminat emisiunea plangând în hohote. Pentru a treia oară în acest sezon, Iuliana şi Grigore sunt condamnaţi la duel, iar de data aceasta trebuie să înveţe stilurile ediţiei trecute, precum şi două dintre stilurile ediţiei următoare: ţigănesc, musical sau charleston.
Rămas fără părinţi, Grigore luptă pentru frăţiorul său, pentru care a devenit şi mamă, şi tată. Într-o situaţie disperată se află şi Liuba, partenera lui Cătălin Botezatu. Cei doi dansează pentru ca în viaţa Liubei să apară o rază de speranţă.
Casa i-a ars din temelii, mătuşa sa s-a stins în incendiul mistuitor, fratele ei bolnav de schizofrenie are nevoie lunar de un tratament costisitor, iar mama ei este pensionară cu un venit minim.
Votaţi perechea Cătălin Botezatu - Liuba Savitchi cu un sms la 1276 cu textul “cătălin”.
Votaţi perechea Iuliana - Grigore cu un sms la 1276 cu textul “iuliana”.

Află tot ce se întâmplă la "Dansez pentru tine":
Diana are zona zoster, Bote genunchii rupţi
Botezatu
şi «Regina», la duel!
Anamaria Ferenţ şi-a scos din foame partenerul!
Andreea Spătaru, 10 pe linie pentru fetiţă şi iubit
Andreea Spătaru, injecţii în fund ca să danseze!




* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza