Andrei Leonte s-a făcut băiat rău! Câştigătorul primei ediţii a concursului “X-Factor” (Antena1) lansează, în
Concurenții de la "Ferma Vedetelor" s-au certat pe tema alegerii făcute de Denis Ștefan cu privire la numirea lui
Andreea Bălan are 31 de ani, dar în inimă este încă un copil. Cu atât mai mult atunci când merge la bunica sa și
Dana Rogoz şi familia sa au ales să petreacă prima zi de Paşte într-un mod inedit. Aşa se face că Dana, soţul ei
Andreea Mantea şi fiul ei, David, au petrecut primul Paşte împreună: micuţul, care va împlini un an pe 27 mai, s-a
Cu doar câteva ore înainte de a merge la biserică pentru a lua Lumina Sfântă, Andreea Bănică (37 de ani) a ieșit
A devenit din ce în ce mai preocupată de imaginea ei de când a reușit să slăbească! Oana Radu a dat jos 65 de
Oana Roman are de ce să-i mulțumească divinității, mai ales în ziua de 1 mai. Vedeta a povestit cum a reușit să
A fugit din București pentru a petrece Paște la țară! Elena Băsecu se află cu soțul și cu cei doi copii ai lor în
Chiar dacă a preferat să zbore la mii de kilometri distanță de România, într-o destinație exotică, Alessandra
Actrița Dana Rogoz a lăsat vopsitul ouălor pe ultima sută de metri. Cum cariera îi ocupă mare parte a timpului și
Valentina Pelinel va naşte în curând: ea va aduce într-o lună pe lume un băieţel care e deja cea mai mare fericire
Le vedem la televizor, le ascultăm melodiile, sunt mereu “fresh”, dar, în fond, sunt
Adela Popescu (29 de ani) este o norocoasă. Are un soț care o iubește, o carieră
ID: 
adOcean300x250_1
Cum românului îi stă bine cu distracția, mai ales în 1 mai, marele fost tenismen Ilie
N-a trecut mult timp de la nunta cu Nicolae Zuluf (28 de ani), că Sânziana Buruiană (31
Supărarea că nu mai merge să cânte pentru România în semifinal internatională Eurovision
În curând se face o lună de la moartea coregrafului Cornel Patrichi, care a dispărut
Postul Paștelui este cel mai lung, durează șapte săptămâni și este o adevărată încercare

Pagini