Fetele de la Amadeus: «E prima dată când ne îmbrăcăm atât de îndrăzneţ»

Ultima actualizare:

    Fetele de la Amadeus au lăsat de-o parte inhibiţiile aseară, la Bucharest Fashion Week
Fetele de la Amadeus au lăsat de-o parte inhibiţiile aseară, la Bucharest Fashion Week

Cuminţele din fire, fetele de la Amadeus au lăsat audienţa mută de admiraţie aseară, la Bucharest Fashion Week, când au urcat pe scenă îmbrăcate cu nişte „rochiţe" extrem de scurte.

Trupa Amadeus a fost invitată să cânte în deschiderea festivalului de modă, iar momentul a fost o provocare şi pentru ele, mai ales din punctul de vedere al ţinutelor. „Am cântat, defilând în acelaşi timp pe podium, fapt care ne-a cam dat coregrafiile peste cap, noi fiind obişnuite să comunicăm una cu cealaltă mai tot timpul. Apoi, costumele au fost o provocare pentru noi! Este prima dată când abordăm un stil atât de îndrăzneţ", mărturiseşte Patricia Cimpoiaşu.

simeon stalpnicul png

Ea a purtat un corset spectaculos prin aplicaţiile sale metalice, iar în partea de jos o pereche de pantaloni scurţi, culoarea pielii, când impresia că are pe ea doar rochiţa extrem de scurtă.

„Ţinuta era comodă, însă m-am simţit puţin stânjenită pe scenă, deasupra tuturor, cu toate reflectoarele pe noi. Bianca a fost şi ea într-un corset şi cu pantaloni scurţi roşii, iar după concert ea a defilat, fiind şi model de profesie", a povestit Patricia.

simeon stalpnicul png
simeon stalpnicul png

Înainte de a urca pe scenă, fetele au fost machiate de echipa de make-up artişti a şcolii Cotimanis Show. "Patricia a optat pentru un machiaj auriu luminos, cu linie alungită de tuş şi buze roşii. Fetele au stat două-trei ore în culise", a declarat Aliona Ţinţu, cea care a machiat-o pe Patricia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
image
actualitate.net
image
actualitate.net